Rețele Electrice România a investit 19 milioane de lei în modernizarea stației de transformare IRUM din municipiul Deva

Deva – Rețele Electrice România, parte a grupului PPC în România, a fi­nalizat lucrările de modernizare pentru stația 110/20kV IRUM, din municipiul Deva, pentru a eficientiza activitatea de distribuție a energiei electrice în zonă. Investiția, în valoare totală de peste 19 milioane lei a fost realizată in­tegral din surse proprii, ca parte a stra­tegiei companiei de a dezvolta rețeaua de distribuție a energiei electrice a­vând în vedere principiile de calitate și reziliență.
Stația electrică IRUM a fost pusă în func­țiune în anul 1980 iar, în prezent, 45 de ani mai târziu, deservește apro­xi­ma­tiv 14.000 de clienți, atât prin liniile de joasă tensiune, cât și prin cele de medie tensiune, prin intermediul a 33 km de linii electrice subterane de 20kV, dar și a 53 posturi de transformare 20/0.4kV. De asemenea, stația reprezintă prin­ci­pa­la cale de rezervare a stațiilor 110/20kV Deva CFR și Decebal, ambele situate în aria municipiului Deva.

„Modernizarea stației de 110/20kV IRUM marchează un pas esențial în an­ga­jamentul nostru de a construi un sis­te­m energetic mai fiabil, mai eficient și mai rezilient. Prin acest proiect com­plex, nu doar îmbunătățim infra­struc­tura cri­tică, ci răspundem concret pro­vo­­cărilor actuale ale rețelei – de la creș­­te­rea gra­dului de digi­ta­li­zare, la adaptarea pentru in­te­grarea surselor de energie re­ge­ne­rabilă. Acest proiect a­duce be­neficii vizibile pen­tru comunitatea locală prin reducerea duratei de în­tre­ruperi și creș­terea sigu­ran­ței în alimentarea cu e­ner­gie electrică, contribuind la îmbună­tă­țirea ca­lității serviciului oferit. Moder­ni­zarea con­tribuie astfel la stabilitatea și dez­vol­tarea sustenabilă a zonei, oferind pre­mise solide pentru progres eco­no­mic și social,” a declarat Mihai Pește, director general al Rețele Electrice România.
Stația electrică de transformare 110/ 20kV IRUM are o putere instalată de 50 MVA și fiind echipată cu două trans­for­matoare 110/20kV de 25 MVA. Com­ple­xi­tatea proiectului de mo­der­nizare a stației a fost dată atât de nece­sitatea consolidării structurale a întregii clădiri, cât și de nevoia de a înlocui echi­pa­mentele cu unele de ultimă ge­ne­rație. Astfel, procesul s-a des­fă­șurat etapizat.
În prima etapă, accentul a fost pus pe modernizarea echi­pa­mentelor primare de 20 kV. Acestea deservesc ce­le 13 ce­lule destinate li­niilor de medie ten­si­u­ne, in­clu­zând 2 celule de mă­sură, 2 celule pen­tru trans­forma­toa­re­le pentru servicii pro­prii, 2 celule aferente părții de medie ten­siune a trans­for­matoarelor 110kV/MT, dar și 2 celule de cuplă lon­gi­tu­dinală de 20 kV. Tot în aceas­tă primă etapă a fost înlocuit unul din cele două transfor­ma­toare de 110/20kV cu unul nou și s-a modernizat partea de tratare a neutrului rețelei de me­die tensiune prin montarea a 2 trans­formatoare și 2 bobine de stin­gere cu reglaj automat.

Sistemul de protecții prin relee, afe­rent atât rețelei de medie tensiune, cât și rețelei de înaltă tensiune, a fost mo­der­nizat, prin înlocuirea vechilor relee elec­tromecanice cu terminale numerice de protecție.
A doua etapă a vizat modernizarea clă­dirii stației, precum și a echi­pa­men­telor primare de 110 kV. Printre acestea se numără barele colectoare de 110 kV, cele 2 celule de transformator, dar și cele 2 celule de linie. Etapa a inclus și în­lo­cuirea celui de-al doilea transformator de 110/20kV. În plus, pentru sporirea si­guranței, sensibilității și selectivității în funcționare, sistemele de protecții prin relee aferente celor două linii de 110kV, IRUM-PESTIS și IRUM-PAULIS s-a com­pletat cu terminale numerice având și funcția de protecție diferențială longi­tu­dinală de linie.
Stația electrică IRUM este alcătuită atât din echipamente amplasate în in­cinta clădirii, cât și în exteriorul acesteia. Astfel, prin proiectul de modernizare, se asigură continuitatea integrării acestei clădiri în peisajul urbanistic al zonei.

Compania Rețele Electrice România o­pe­rează rețele cu o lungime totală de cir­ca 134.000 de kilometri în trei zone im­por­tante ale țării: Muntenia (inclusiv Bu­curești), Banat și Dobrogea, aco­pe­rind o treime din piața locală de dis­tri­buție, și dezvoltă un program de investiții pentru îm­bunătățirea calității serviciilor, sigu­ran­ța și performanța rețelelor și imple­men­ta­rea locală a standardelor de mediu ale grupului PPC. Rețelele elec­trice operate de către Rețele Elec­trice România nu­mă­ră 289 de stații de trans­formare și peste 25.000 de posturi de transformare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

RTP mare sau grafica frumoasă?

Îți alegi păcănelele după cum arată sau după cât plătesc? În acest articol îți voi…

33 de minute ago

BĂRBAT REȚINUT DUPĂ CE AR FI ÎNCĂLCAT UN ORDIN DE PROTECȚIE PROVIZORIU EMIS DE POLIȚIȘTI

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au intervenit într-un caz de violență domestică: un bărbat…

3 ore ago

Bulin albă

Benor Voicescu - Dr. inginer renumit, fost director al mineritului din Valea Jiului Pentru că…

23 de ore ago

Bulina neagră

Iosif N., din Vulcan, recidivist Pentru că a fost condamnat la aproape doi ani de…

23 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a împăcat cu duș­manul pentru binele urbei, sau cel puțin așa și-au zis. Se întâmplă…

23 de ore ago

Petru Lobonț, directorul Oficiului de Cadastru Județean: NU există pericolul ca oamenii să-și piardă proprietățile

Poate cineva să îmi vândă proprietatea, având în vedere că hackerii au furat datele de…

23 de ore ago