Comunitate

Restaurarea conacului Berthelot, aproape finalizată

Magdalena Şerban

Comuna General Berthelot este unul dintre beneficiarii proiectului „Conservarea bio şi geodiversităţii ca suport al dezvoltării durabile şi al creşterii economice şi sociale a zonei Ţara Haţegului-Retezat“, proiect realizat de Academia Română, Universitatea Bucureşti şi Asociaţia Intercomunală Ţara Haţegului (formată din 12 comune din zonă) şi sprijinit printr-un grant al Islandei, Liechtensteinului şi Norvegiei, în cadrul proiectelor europene.

Un proiect de peste două milioane de euro

Primarul comunei, Marina Huzoni (foto), apreciază că este vorba de un proiect complex, care interesează din punct de vedere ştiinţific, economic, social, dar şi din punct de vedere patrimonial, pentru că vizează, printre altele, şi restaurarea conacului Berthelot.

Valoarea generală a proiectului este de 2.083.337 euro, din care 1.579.865 euro reprezintă finanţare externă. Între obiectivele principale, se regăseşte cercetarea şi elaborarea de studii integrate pentru monitorizarea, conservarea şi valorificarea biodiversităţii din Rezervaţia Ştiinţifică Gemenele-Retezat şi a geoparcului Ţara Haţegului, pentru realizarea unei bănci de date genetice vegetale şi animale şi dezvoltarea unei agriculturi ecologice, tradiţionale, în zonă. De asemenea, proiectul mai vizează campanii de conştientizare a cetăţenilor de necesitatea conservării bio şi geodiversităţii şi de refacere a mediului, prin curăţarea şi plantarea unei suprafeţe de şapte hectare, iar un alt punct care îl mai cuprinde este, cum am mai arătat, reabilitarea clădirii din comuna General Berthelot, proprietate a Academiei Române, şi realizarea Centrului de Cercetări de Bio şi Geodiversitate Ţara Haţegului, precum şi elaborarea unei strategii de dezvoltare durabile a zonei Ţara Haţegului.

Satisfacţia primarului Marina Huzoni este mare, pentru că după multă aşteptare a derulării acestui proiect, după emoţii şi gânduri zilnice, se apropie şi ziua finalizării lucrărilor de restaurare a conacului Berthelot, „undeva până în 1 octombrie“, după cum ne spune, bucuroasă, primăriţa. Valoarea efectivă a restaurării imobilului se ridică la 650.000 euro, restul de bani fiind destinaţi mobilierului, altor dotări, precum şi cercetării.

One thought on “Restaurarea conacului Berthelot, aproape finalizată

  • Am sa urmaresc in mod deosebit daca pana la 1 octombrie conacul Berthelot, va fi complet restaurat, utilat şi mobilat, in caz contrar am sa va scriu in fiecare zi comentariu pana cand o sa acordati bulina neagra doamnei primar… Asta asa ca sa nu mai zica lumea ca sunteti sclavii lui MM… desi se vede de la distanta mare. Mai vorbim in saptamana de dupa 1 Octombrie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura