ActualitateFlash

Reprezentanţii Ministerului Mediului au intrat în grota cu probleme de la autostradă. Nu s-au găsit lilieci, dar, totuşi, mai trebuie nişte avize!

Natalia Bumbac

Misterul grotei cu lilieci de la Şoimuş, care împiedică desfăşurarea lucrărilor la Autostrada Lugoj – Deva, pare că a fost dezlegat. Ieri, directorul Direcţiei de Biodiversitate din Ministerul Mediului, Adi Croitoru (în foto), a venit la locul cu pricina şi a intrat personal în peşteră pentru a vedea cu proprii ei ochi dacă mamiferele îşi au sau nu habitatul în acel loc. Soluţia găsită a părut a fi extrem de simplă. Asta, după ce, de aproape doi ani, factorii implicaţi în respectiva problemă au dat-o din colţ în colţ, lăsând impresia că existenţa peşterii, considerată iniţial ca fiind antropică, este un obstacol de netrecut. Prin urmare, nici proiectul autostrăzii nu ar mai fi putut continua. Grota este situată în peretele unui deal de pe marginea drumului Deva – Brad, în zona comunei Şoimuş.

A fost desemnată „peşteră”
Înainte de a intra în grotă, reprezentanta Ministerului Mediului, Adi Croitoru, a relatat, pe scurt, „povestea peşterii”. În urmă cu doi ani, constructorul a anunţat CNAIR că în calea construirii autostrăzii se află o „peşteră”, iar CNAIR s-a adresat Comisiei Naţionale de Speologie, care, la rândul ei, a desemnat-o ca fiind „peşteră”. De la acel moment a pornit scandalul, fiind vorba despre un presupus habitat populat de o specie de mamifere protejate prin lege. Nimeni nu a ştiut să dea sau nu şi-a asumat o soluţie la această problemă.
Iniţial, Ministerul Mediului a acceptat varianta relocării liliecilor, dacă ei existau, într-o peşteră care urma să fie construită. Acum, planurile au luat o altă turnură. „În cazul în care nu sunt lilieci, cu siguranţă nu avem ce discuta. În cazul în care sunt lilieci, noi am pregătit un ordin de relocare, pentru că aşa este procedura noastră, fiind o specie protejată. Aceşti lilieci, după ce primim avizul Academiei Române, îi vom muta într-o altă peşteră, în condiţii similare. Colegii au spus că au găsit între unul şi 10 indivizi, prin monitorizări. Eu voiam ca, în momentul în care intrăm aici, să văd şi cantitatea de guano. Eu am venit să protejez specia, în cazul în care există şi să relochez liliecii. Şi, dacă nu există, vă spun cu subiect şi predicat că nu există şi închidem acest subiect şi autostrada se poate construi liniştită”, a declarat Adi Croitoru, înainte de a intra în peşteră.

Au lărgit gura peşterii
Pentru ca reprezentanţii Ministerului Mediului să poată pătrunde în grotă a fost nevoie de o lărgire a gurii de intrare. „Uşa” peşterii avea sub 50 de centimetri în diametru şi nu permitea accesul în interior. După ce s-au chinuit să intre în peşteră din diferite poziţii, au apelat la trei angajaţi ai constructorului de la autostradă, care, cu târnăcoape şi lopeţi au lărgit gaura. Cercetările oficialilor de la Ministerul Mediului au durat mai multe minute. La ieşire, răspunsul lor nu a fost unul ferm. Aceştia au arătat că nu au găsit lilieci şi nici semne vizibile că mamiferele ar fi populat grota, păstrând o oarecare rezervă. „Pare a fi un habitat şi este posibil să fie lilieci. Nu putem spune cu certitudine. Şi atunci când nu putem spune cu certitudine, nu putem nici să considerăm că nu există”, a declarat Adi Croitoru. Aceasta a mai adăugat că soluţia care va fi adoptată va împăca toate părţile. În cazul în care, pe perioada lucrărilor vor fi descoperiţi lilieci, aceştia vor fi relocaţi de către constructor. Locul în care mamiferele ar putea fi duse a fost stabilit tot ieri: Peştera de la Romaneşti. Dar, până se va ajunge aici, este nevoie ca mai multe instituţii să avizeze această decizie, printre care Academia Română şi Ministerul Mediului. Proceduri care nu au o durată precisă în timp.
Grota cercetată ieri de reprezentanţii Ministerului Mediului se află în perimetrul Lotului IV din Autostrada Lugoj – Deva, delimitat de localităţile Ilia şi Şoimuş, cu o lungime de 22 de kilometri. Lucrările la acest segment sunt întârziate. Conform datelor de pe site-ul CNAIR, lucrările au început în noiembrie 2013 şi aveau termen de finalizare mai 2016. Valoarea contractului este de peste 419 milioane de lei, lucrările fiind realizate de asocierea de firme Tehnostrade SRL şi Spedition UMB.

One thought on “Reprezentanţii Ministerului Mediului au intrat în grota cu probleme de la autostradă. Nu s-au găsit lilieci, dar, totuşi, mai trebuie nişte avize!

  • nu ti-e rusine, ma?!
    tu, care te-ai imbogatit pe spatele amaratilor ?!
    HAI SIKTIR !!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura