ActualitateFlash

Reprezentanţii Companiei de Drumuri susţin că porţiunea din A1 construită de spanioli are probleme legate de stratul de asfalt.Plângeri penale în cazul Lotului 3 al autostrăzii Lugoj-Deva

        Epopeea Lotului 3 al autostrăzii Lugoj-Deva continuă. Situaţia acestui lot este una dezastruoasă, susţin surse oficiale din cadrul CNAIR. Dincolo de lucrările de proastă calitate, care au împiedicat efectuarea recepţiei, cea mai gravă problemă este legată de grosimea straturilor de asfalt, mai subţire decât ce s-a stabilit în proiectul de execuţie. CNAIR vorbeşte despre neconformităţi, în realitate lucrurile fiind de natura penalului.

      Neconformităţi la grosimea asfaltului
În raportul de preinspecţie este trecut faptul că cele trei straturi de asfalt au grosimi necorespunzătoare. “A fost adus geo-radarul de la CESTRIM, laboratorul central al CNAIR, şi s-au efectuat 21 de măsurători. În 19 dintre aceste măsurători au fost descoperite neconformităţi legate de grosimea stratului de asfalt. Legislaţia în vigoare nu mai permite toleranţe în minus la grosimea stratului de asfalt”, a declarat un oficial al CNAIR.
Mai exact, în proiect se prevede că grosimea stratului de bază este de opt centimetri, al celui de uzură de şase centimetri şi al celui de uzură de patru centimetri. ”Grosimea diferă la toate cele trei straturi şi este doar în minus. În medie, cam 1.5 centimetri în minus. S-a dispus remedierea acestei probleme, dar este greu de făcut în 10 zile acest lucru. Nu au când să frezeze şi să se apuce de reasfaltare. Atunci, singura soluţie posibilă este să facem o determinare financiară a cantităţilor de asfalt care lipsesc şi care au fost plătite de CNAIR. Constructorul va fi chemat la negocieri iar suma care rezultă va fi scăzută din contract”, a mai spus oficialul CNAIR.
     Misterul facturii de 73 de milioane de lei
La momentul recepţiei Lotului 4, ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a spus că CNAIR a emis o factură de penalizări, pentru lucrările prost executate de constructorul Lotului 3, asocierea S.C. Teloxim Con S.R.L. -COMSA S.A. – Aldesa Construcciones S.A.- Arcadis Eurometudes S.A., în valoare de 73 de milioane de lei. ”De altfel, a fost facturată şi o penalitate de 73 de milioane de lei către acest constructor, deşi penalitatea fusese stabilită încă din 2017. O să investighez de ce acea factură de penalităţi nu s-a pus în aplicare în 2018 de către fostul management, pentru că este un lucru foarte periculos. Eu am înţeles că nu vrem să băgăm în incapacitate de plată anumiţi antreprenori, dar, pe de altă parte, dacă acei antreprenori nu fac ce trebuie să facă atunci când vine vorba de calitate”, a spus Cuc, în urmă cu două săptămâni.
     Nu a fost executată niciodată
Adevărul despre această factură este unul simplu: suma de bani nu a fost executată niciodată, din motive lesne de înţeles. Un reprezentant al CNAIR susţine că mai există o a doua factură de penalizări în sumă de 6.3 milioane de lei, care, de asemenea, nu a fost executată niciodată. ”Când trebuiau executate cele două facturi, fostele conduceri ale CNAIR se opuneau categoric. Tot timpul veneau cu motivul că nu putem supăra constructorul şi că există riscul ca acesta să plece de pe şantier. Şi uite aşa, facturile de aproximativ 17 milioane de euro nu au fost executate”, a mai spus oficialul CNAIR.
Şi mai ciudat este faptul că dirigintele de şantier a aprobat lucrările neconforme descoperite pe lotul trei, drept pentru care CNAIR va depune o plângere penală.(Adriana Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura