Stadionul „Michael Klein” (parţial) şi Sala Polivalentă din Petroşani (în totalitate), două dintre cele mai importante baze sportive din judeţ, se vor prezenta în straie noi în anul 2015. Oficialii grupării alb-albastre au anunţat că au început renovarea sălii de conferinţe a stadionului, iar directorul CSS Petroşani, Zoltan Toth, susţine că Sala Polivalentă va beneficia de o investiţie de aproape un milion de euro în cursul acestui an.
Din sponsorizări şi cu voluntari din rândul suporterilor
Fără un buget care să le permită să demareze reparaţii de anvergură ori o modernizare completă, oficialii de la FC Hunedoara au decis să îmbunătăţească măcar parţial condiţiile de la Stadionul „Michael Klein”. Considerând probabil că o sală de conferinţe civilizată va contribui la creionarea unei imagini corecte a echipei, şefii clubului alb-albastru au decis să renoveze sala unde au loc şedinţele cu oficialii (observatori şi arbitri) FRF înainte de meciuri şi unde se derulează întâlnirile cu jurnaliştii. „Harnici ca întotdeauna, am decis să începem anul 2015 în forţă! Astfel, cu sprijinul unor sponsorizări şi beneficiind de voluntariatul suporterilor corvinişti, săptămâna aceasta vom renova integral sala de conferinţe a stadionului nostru drag! Ne dorim ca reunirea lotului de seniori, de lunea viitoare, să se desfăşoare în casa înnoită, pentru a le da tinerilor sportivi hunedoreni un imbold necesar atacării cu încredere a returului de sezon”, a notat pe contul personal de Facebook, Alin Barna, preşedintele FC Hunedoara.
Un milion de euro pentru Polivalenta din Petroşani
După nouă ani de memorii şi solicitări la oficialităţile sportului şi învăţământului românesc, conducerea CSŞ Petroşani susţine că în sfârşit s-au obţinut fondurile necesare pentru reparaţii capitale la Sala Polivalentă din Petroşani. Sala Polivalentă din Petroşani va beneficia de reparaţii capitale şi va avea o cu totul altă faţă, cu ajutorul sprijinului financiar al Companiei de Investiţii Naţionale. „Începând de la acoperiş, până la suprafaţă de joc, instalaţiile de apă caldă şi căldură şi tribune, totul va fi îmbunătăţit. Astfel că la Petroşani vor putea fi găzduite campionate naţionale şi alte competiţii de nivel naţional, fapt ce nu poate să fie decât un câştig. Lucrările de modernizare vor începe foarte curând, iar suma investiţiei se ridică undeva la un milion de euro”, a declarat directorul de la CSŞ Petroşani, Zoltan Toth. Doar două săli polivalente există la ora actuală în judeţ, alături de cea de la Petroşani, care are probleme, mai fiind una la Deva, care e funcţională.
- Tablă pentru construcții, cu suprafața de aproximativ 50 metri pătrați, desprinsă de pe acoperișul…
Vorbesc cârcotașii că o duduie, cam goală pe dinăuntru, face bani frumoși dând contracte babane…
Eduard Kovacs, șef Serviciu Club Sportiv Deva Pentru că echipa de fotbal CSM Deva a…
T.M., din municipiul Deva Pentru că a fost prins că vindea droguri de mare risc,…
Consiliul Județean Hunedoara și Sanatoriul de Pneumoftiziologie Geoagiu marchează un nou pas important în dezvoltarea…
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…