Categories: Sport

Renaşte futsalul cu pretenţii la Deva

Ciprian Marinuţ

AS FC Fiat Autobergamo Deva este noua echipă de futsal a Devei şi va evolua în noul sezon competiţional în Liga I, cu obiectivul de a se clasa pe podium. Gruparea are în lot patru titulari ai naţionalei României, foşti la FC CIP Deva şi Olimpic Simeria, plus alţi jucători care au evoluat la Quasar sau Dava Deva, şi este susţinută financiar de afaceristul devean, Doru Popa. În rol de antrenori – jucători sunt cei mai reprezentativi componenţi ai naţionalei tricolore, Robert Matei (principal) şi Robert Lupu (secund), ambii foşti la FC CIP.

Proiect bazat pe localnici
După prestaţiile dezamăgitoare ale echipelor care au reprezentat Deva în futsalul românesc după „era de aur a FC CIP”, această nouă echipă promite să cocheteze cu performanţa. Afaceristul devean, Doru Popa, a avut abilitatea şi resursele financiare de a închega un lot cu câţiva dintre cei mai buni jucători care au evoluat de-a lungul timpului la cele patru echipe de Liga I ale judeţului: FC CIP Deva, Quasar Deva, Dava Deva şi Olimpic Simeria. În noua echipă, lideri sunt internaţionalii Robert Matei, Robert Lupu, Vlad Iancu, toţi foşti la FC CIP, şi Cristian Matei, fost la Olimpic Simeria. Alături de ei, apar jucători cu experienţă în Liga I, precum Adrian Moţ, Sebastian Mateescu, Cristian Macingo, Alin Paul sau Lucian Popescu, precum şi câţiva tineri de perspectivă. „Echipa noastră este rezultatul unui proiect nou bazat pe jucători localnici. Cu excepţia fraţilor Matei şi a mea, toţi cei din lot sunt deveni. În planurile noastre, există creşterea şi promovarea de jucători tineri şi localnici, proveniţi din şcolile şi liceele devene ”, a spus internaţionalul Robert Lupu, antrenorul secund al echipei.

Obiectiv îndrăzneţ
În această formulă, AS FC Fiat Autobergamo poate reînvia la Deva farmecul şi performanţele futsalului. Ideea e cu atât mai plauzibilă, cu cât obiectivul declarat al grupării este clasarea pe locurile 1-3 în sezonul competiţional 2013-2014. „Echipa este deja înscrisă în Liga I şi va debuta în campionat în data de 25 august”, a spus Doru Popa, finanţatorul AS FC Fiat Autobergamo. Robert Lupu, antrenorul secund al echipei, a precizat că obiectivul este clasarea pe podium. „Pregătirile au început în data de 15 iulie şi s-au derulat la Sala Sporturilor Deva. Nu am avut încă nici un meci amical, dar vom juca fie cu Clujana Cluj, fie cu Spicom Sf. Gheorghe săptămâna viitoare, când va avea loc festivitatea de prezentare a lotului de jucători. Oricum, noi ne dorim să avem rezultate cât mai bune şi să ne clasăm pe unul dintre primele trei locuri ale Ligii I. În sezonul viitor, în funcţie de sprijinul autorităţilor, obiectivul ar putea deveni câştigarea campionatului”, a afirmat antrenorul secund Robert Lupu, care a precizat că atât el, cât şi „principalul” Robert Matei vor fi şi jucători activi.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că a fost numit în funcția de președinte interimar…

15 ore ago

Echipa lui Sorin Crai pentru Hațeg! Votul nu e un voucher pentru diferite avantaje, ci o acțiune într-o întreprindere comună

Candidatul PSD la funcția de primar al orașului Hațeg, Sorin Crai (foto) nu se dezminte.…

15 ore ago

Bulina neagră

Petru Cîmpean, primarul comunei Certeju de Sus Pentru că nu a reușit să atragă fonduri…

15 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun zvonerii de serviciu că se anunță schimbări mari de tru­pe într-o instituție de la…

15 ore ago

Procurorul care l-a anchetat pe Traian Berbeceanu, achitat definitiv. Va încasa 1 milion de euro, salarii restante

Dosarul „Berbeceanu”, cu inculpați din structurile BCCO și DIICOT Alba Iulia, a ajuns la final…

15 ore ago

Daune mai mici, tot atâția ani de pușcărie

Sentință definitivă în cazul tână­rului Claudiu Nițariu (foto), judecat pentru omor. Magistrații Curții de Apel…

15 ore ago