Sport

Reîncepe şi fotbalul „mic”

Ciprian Marinuţ

Echipele de fotbal hunedorene revin în arenă după trei luni de pauză. FC Hunedoara, singura formaţie de Liga a III-a din judeţ, va începe returul cu speranţa reabilitării, după un tur mai modest, dar cu griji provocate de problemele financiare. Celelalte echipe cu pretenţii din judeţ se vor duela pentru a scoate capul într-un eşalon superior.

Presiune mare, buget subţire
Titi Alexoi, antrenorul echipei FC Hunedoara, s-a arătat mulţumit de modul cum a decurs pregătirea de iarnă, dar a precizat că este dezamăgit de atmosfera creată în jurul echipei de unii răuvoitori, în condiţiile în care bugetul e unul modest. „Sper ca în retur să ne prezentăm la nivelul dorit de suporterii noştri. Avem nevoie de rezultate bune, deoarece toţi ne consideră o echipă slabă care va ajunge pe ultimele locuri. Ne dorim să schimbăm această imagine negativă construită artificial de unii răuvoitori care trag tot timpul în echipă. E presiune mare asupra jucătorilor, din cauza jignirilor permanente de pe site-urile de socializare sau de pe la colţuri şi pentru că, nu ştiu de ce, se tot vorbeşte de promovare în condiţiile în care bugetul nostru e unul subţire. Până nu se va reveni la denumirea Corvinul, echipa va suferi la capitolul motivaţie, deoarece  tradiţia unui club este cea care responsabilizează”, a spus Titi Alexoi.

Optimism fotbalistic, griji de culise
În Liga a IV-a, principalele favorite la câştigarea campionatului, CNS Cetate Deva şi Hercules Lupeni, pleacă cu acelaşi număr de puncte, dar la pândă stă şi Şoimul Băiţa, revelaţia turului. CNS „Cetate” are un avantaj moral, pentru că s-a impus clar în meciul direct, dar are şi dezavantajul de a avea de jucat pe terenul rivalei. Fără victorie în faţa primelor două clasate, Şoimul Băiţa se poate transforma din surpriză în certitudine, dacă va câştiga cu ambele favorite pe propriul teren. Tehnicianul grupării CNS „Cetate” Deva, Marius Sîrbu, spune că este mulţumit de pregătirea de iarnă şi de calitatea echipei sale şi a adăugat că e optimist în privinţa returului, deşi se teme un pic de echipele care apelează la metode neortodoxe pentru a câştiga un meci. Antrenorul celor de la Hercules Lupeni, Dan Voicu, a afirmat că echipa sa are probleme de lot, dar că va încerca să se ridice la nivelul favoritei din Deva. FC Hunedoara va debuta în retur mâine, 7 martie, de la ora 15.00, într-un meci, pe teren propriu, cu Minerul Motru. Primele clasate în Liga a IV-a vor juca mâine, 7 martie, de la ora 11.30, după următorul program: Minerul Uricani – CNS Cetate Deva; Aurul Brad – Hercules Lupeni; Şoimul Băiţa – stă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura