Reguli noi pentru funcţionarea centrelor de fier vechi în Hunedoara

Sorina Popa

Hunedorenii sunt solicitaţi să-şi spună părerea în legătură cu condiţiile pe care vor trebui să le îndeplinească centrele de colectare de fier vechi care funcţionează pe teritoriul municipiului de pe Cerna. La iniţiativa primarului Hunedoarei, Viorel Arion, va fi organizată şi o dezbatere publică în acest sens, înainte ca proiectul de hotărâre respectiv să intre în dezbatere în Consiliul Local Hunedoara.

Evidenţă a persoanelor care aduc deşeurile
Pentru că sunt extrem de multe probleme în legătură cu aceste centre de colectare de fier vechi, edilul şef al municipiului Hunedoara a luat taurul de coarne şi a propus noi reguli pentru funcţionarea acestora.
Astfel, în proiectul de hotărâre ce urmează să fie adoptat în legislativul local, se propun următoarele condiţii minimale pe care trebuie să le îndeplinească depozitele de deşeuri industriale reciclabile (centrele de colectare), precum şi dotările minimale necesare, pe toată durata autorizării acestora: să aibă platformă betonată pe întreaga suprafaţă a depozitului; un şanţ colector în jurul platformei depozitului, bazin decantor vidanjabil sau racordat la sistemul de canalizare existent; depozitul să fie împrejmuit şi iluminat; depozitul să respecte prevederile PUG-ului municipiului, respectiv să fie situat în zona destinată activităţilor industriale; mijloacele de cântărire să corespundă din punct de vedere metrologic; să instituie un sistem de evidenţă care să asigure identificarea cantităţilor şi tipurilor de deşeuri depuse de fiecare persoană în parte. Dacă toate aceste condiţii nu vor fi îndeplinite, primăria nu va elibera autorizaţiile de funcţionare pentru centrele respective. La intrarea în vigoare a hotărârii, toate celelalte dispoziţii referitoare la acest lucru vor fi abrogate.
Propunerile referitoare la acest proiect de hotărâre pot fi trimise prin comentarii pe pagina de Internet a primăriei la adresa www.primariahd.ro, prin poştă, la adresa Primăriei municipiului Hunedoara, sau pot fi depuse la Compartimentul Centrul de Informare pentru Cetăţeni şi Relaţii Publice al primăriei.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • dle primar,cat ai fost parlamentar nu te-a interesat ce se intampla.Acum,pentru ca nu poti onora nici o promisiune din campanie vii cu alte idei.Oare chestia aqsta nu are nici un substrat?ca am auzit ca la initiative de afaceri pui o intrebare cam deplasata:mie ce imi pica?
    ai inceput cam prost si se zvoneste ca si vicele e ca matale.
    semnez pacalici ca te-am votat si asa ma simt acum.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj care se credea de neînvins a reușit să se…

2 ore ago

Bulina albă

Flavius Eduard Benea, primarul comunei Vorța Pentru că a finalizat un Centru comunitar din bani…

2 ore ago

Bulina neagră

S.D., din municipiul Hunedoara Pentru că a încălcat ordinul de protecție obținut de concubina sa.

2 ore ago

Casa de Cultură din Deva, reabilitată printr-o investiţie a Consiliului Judeţean

Pe modelul din Hunedoara, Casa de Cultură din municipiul Deva va fi reabili­tată, la mai…

5 ore ago

Primăria comunei Pestișu Mic, activă pe CityOn. Cetățenii, la un click distanță de soluționarea problemelor sau de plățile online

Magdalena Șerban Digitalizarea a juns la Pestișu Mic. Cetățenii pot achita taxele și impo­zi­tele în…

5 ore ago

Universitatea din Petroşani: noi specializări, în curs de perfectare

Magdalena Șerban Rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu, este cel sub conducerea căruia…

5 ore ago