Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Hunedoara, obligaţiile declarative ale plătitorilor de venituri din salarii se fac, pentru anul fiscal 2012, prin intermediul formularului 205 – „Declaraţie informativă privind impozitul reţinut la sursăşi câştigurile/pierderile realizate, pe beneficiari de venit” – formular în care a fost introdus capitolul V – „Date informative privind impozitul pe veniturile din salarii”. Aceasta se completeazăşi se depune anual, până în ultima zi a lunii februarie, inclusiv, a anului curent pentru anul precedent, sau ori de câte ori plătitorul de venit constată erori în declaraţia depusă anterior. (C. Ghenea)
Victima a fost găsită conștientă și cooperantă, într-o râpă adâncă de aproximativ 20 de metri,…
La fața locului au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și…
Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.
Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, în special în curbe…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…