Categories: Actualitate

Regiunea şi testul solidarităţii


Era de aşteptat ca „marea regionalizare” pe cale să se înfiripe în România să provoace tensiuni din cele mai aspre. Şi asta, deoarece interesele judeţelor participante la câte o regiune nu sunt tocmai convergente, judeţele „bănoase”, populate şi cu lobby puternic la Bucureşti dorindu-şi nu să împartă tortul cu cele mai năpăstuite, ci să le ia şi feliuţa cuvenită.
Aşa se face că o decizie nu atât de fioroasă cum pare, aceea a stabilirii centrului regional al finanţelor publice pentru Timiş, Arad, Hunedoara şi Caraş Severin la Deva, a stârnit o ditamai revolta în miezul Banatului. Angajaţii de la finanţele timişene, manipulaţi cu dibăcie de politicieni, au intrat în grevă şi ameninţă să nu mai intre la lucru dacă executivul nu-şi schimbă decizia. Până şi politica s-a decolorat, arătând ca blugii prespălaţi trecuţi prin maşină de o sută de ori, useliştii timişeni lăsând dragostea de partid deoparte şi călărindu-şi propriii colegi de la Bucureşti şi nu numai.
Este clar că, în mintea politicienilor timişeni, regiunea noastră ar trebui să aibă concentrată toată puterea la Timişoara, toţi banii să intre acolo şi apoi să primească şi Hunedoara cât mai rămâne după scuturat sacul. Scenariul acesta nu este unic, tensiuni de acest gen vor fi peste tot. Întocmai modului în care se face politică, respectiv cu concentrarea puterii şi banilor la cei care au deja putere şi bani, şi regionalizarea românească va umfla muşchii, de data asta nu ai politicii, ci ai intereselor economice extrem de mari, interese care înseamnă şi control total al instituţiilor regionale.
Măcar într-o astfel de tensiune, peste care nu se va trece uşor, sper ca hunedorenii, de la politicieni la cetăţeanul obişnuit, să fie solidari în a nu accepta pierderea vreunei instituţii ce ni se cuvine şi care, mai ales, aduce şi locuri de muncă pentru oameni calificaţi. Atitudinea politicienilor hunedoreni, indiferent de partid, indiferent că se află la putere sau în opoziţie, trebuie să fie comună în a nu accepta nici un compromis şi chiar în a cere guvernului ca mai multe instituţii importante regionale să aibă sediul la Deva. Că n-om fi noi paiul murdar, târât de căruţa altora!

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie, cam goală pe dinăuntru, face bani fru­moși dând contracte babane…

22 de ore ago

Bulina albă

Eduard Kovacs, șef Serviciu Club Sportiv Deva Pentru că echipa de fotbal CSM Deva a…

22 de ore ago

Bulina neagră

T.M., din municipiul Deva Pentru că a fost prins că vindea droguri de mare risc,…

22 de ore ago

Investiție de peste 26 milioane de lei pentru modernizarea Ambulatoriului Integrat al Sanatoriului de Pneumoftiziologie Geoagiu

Consiliul Județean Hunedoara și Sana­to­riul de Pneumoftiziologie Geoagiu mar­chea­ză un nou pas important în dezvoltarea…

22 de ore ago

ANUNŢ LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago