Regionalizarea, modificare majoră a României – repercusiuni locale (II)

Pentru a îndeplini o acţiune, un proiect, uneori este nevoie de ceea ce se defineşte în termeni fizici drept „masă critică”. Nu poţi face o grevă cu doi oameni, nici o revoluţie cu 10. Nu poţi deschide o şcoală cu un elev şi nici înfiinţa episcopie cu două biserici.
Nu poţi emite pretenţii la poziţia de lider, dacă ai trei subordonaţi, nici la şefia unei regiuni, dacă în jurul tău sunt oraşe care te depăşesc cu cel puţin 25.000 de locuitori, ca să nu spun mai mult… chiar mult mai mult.
La împărţirea administrativ-teritorială din 1967, s-a renunţat la regiuni. Alba Iulia (oraşul în care m-am născut…) a devenit reşedinţă de judeţ, dar fără a fi fost reşedinţă de regiune – poziţia ocupată de Deva, multă vreme oraş pur administrativ, lipsit de industria Hunedoarei, de exemplu, oraş care dădea numele judeţului, dar care, din cauza faptului că era oarecum abătut de la şosea, cale ferată etc., a pierdut şefia judeţului, ca să zicem aşa. Din reşedinţă de regiune, Deva a devenit reşedinţă de judeţ. Populaţia a mai crescut, la fel şi industria aparţinătoare (Mintia, Bârcea, Chişcădaga aveau unităţi economice a căror forţă de muncă provenea în majoritate din Deva).
Deva a reuşit să-şi conserve poziţia, fără însă a înregistra salturi spectaculoase de populaţie – ba chiar dimpotrivă, după 1989 şi mai ales, după 2000, exodul spre Spania şi Italia ne-a adus la o populaţie sub 70.000 de locuitori. În pofida unei dezvoltări urbanistice până la un punct pozitivă, Deva nu şi-a consolidat ramuri industriale (sau mai bine zis productive), care să determine o dezvoltare sustenabilă. Restructurările de la Mintia, Chişcădaga sau Bârcea au redus numeric şi calitativ forţa de muncă, absorbită mult în administraţie şi servicii. Deva are o platformă comercială, fără a avea însă şi o platformă industrială – pe care o are însă, la această oră, Hunedoara! Asupra acestui punct vom reveni.
Populaţia Devei este însă departe de a se constitui în acea masă critică ce produce de obicei o dezvoltare accelerată, pronunţată, transformând localitatea dintr-un consumator de produse şi idei, într-un furnizor de produse şi concepte! Parţial, ceea ce afirm eu aici s-a demonstrat (pe un segment redus numeric, de acord, dar deloc nesemnificativ) odată cu redeschiderea teatrului.
În lipsa unei stimulări corespunzătoare (care la Sibiu s-a produs târziu, abia în 2006, dar s-a produs – ce-i drept, condiţiile erau mai favorabile), evoluţia Devei va rămâne într-o stare latentă – adică s-ar putea, dar aşa, mediocru, provincial, cu grupuri care vor căuta aproape invariabil afirmarea în zonele dezvoltate. Care zone? Depinde – ordinea ar putea fi Sibiu, Timişoara, Cluj, Bucureşti, Viena, Bruxelles sau Paris. Din studiul publicat în „POLIticS & Media” de Bogdan Ţîmpău, rezultă fără echivoc faptul că oraşele Deva, Hunedoara şi Simeria pierd forţă de muncă cu pregătire superioară (tineri absolvenţi care nu se mai întorc aici) şi absoarbe tineri din zona rurală înconjurătoare, pe care-i pregăteşte… spre a-i pierde. La ora asta, fenomenul este ireversibil. (va urma)