Categories: Actualitate

Refugiul din Munţii Godeanu va fi reconstruit

Refugiul Scărişoara, aflat la graniţa Parcului Naţional Retezat şi a Parcului Domogled Valea Cernei, între judeţele Hunedoara şi Gorj, distrus de o vijelie la scurt timp după ce a fost dat în folosinţă, va fi refăcut.

Refugiul a fost construit din materiale reciclate şi inaugurat în noiembrie anul trecut, însă nu a rezistat nici o lună de zile. O furtună puternică l-a spulberat în aceeaşi lună a anului 2018, iar salvatorii montani spun că va fi refăcut. Adăpostul a fost realizat integral din materiale reciclabile, de către salvatorii montani din Gorj şi Hunedoara şi putea adăposti până la opt turişti. Construit fără a se ţine cont şi de condiţiile de vreme de la peste 2.000 de metri altitudine, adăpostul a fost distrus în întregime de rafalele de vânt, iar acum se caută o soluţie care să respecte normele impuse de aria protejată, dar să fie şi rezistent. Investiţia iniţială pentru realizarea refugiului a fost de 10.000 de euro, suma provenind în întregime din donaţii. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

TÂNĂR REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE AR FI COMIS UN FURT ÎN ORAȘUL CĂLAN

La data de 12 aprilie 2026, în jurul orei 16:50, polițiștii din orașul Călan au…

4 minute ago

Acțiune împotriva braconajului piscicol în Hunedoara: peste 40 kg de pește confiscate la Burjuc

Polițiștii hunedoreni, alături de reprezentanți ai autorității în domeniul pescuitului, au descoperit mai multe nereguli…

2 zile ago

Conducerea Clubului Corvinul, scuze dupa infrangerea cu FC Voluntari

Ne exprimăm regretul sincer pentru rezultatul înregistrat astăzi, înfrângerea suferită în fața celor de la…

2 zile ago