Politica si administratie

Reformarea Justiţiei prin distrugerea ei?

Nu pot să nu iau atitudine asupra deciziei Guvernului de a distruge una dintre principalele valori ale democraţiei, cum este aceea de a desfiinţa Judecătoria şi Parchetul din municipiul Orăştie. Nu pot să nu fiu alături de cei peste 60.000 de hunedoreni, care, pentru a-şi căuta dreptatea, vor fi obligaţi să se transforme în navetişti cu destinaţia Judecătoria Deva sau Haţeg. Instanţe unde numărul dosarelor aflate pe rol este atât de mare încât, pentru a obţine dreptatea, eşti obligat să aştepţi ani de zile. Tocmai de aceea, mă gândesc cât va dura actul de Justiţie în cazul cetăţenilor din Orăştie şi a comunelor arondate Judecătoriei acestui municipiu. Probabil că aceşti oameni vor avea nevoie de cel puţin o generaţie pentru a-şi face dreptate. Să desfiinţezi o judecătorie în care, în fiecare an, există pe rol peste 2.000 de dosare şi în care e nevoie de personal pentru a face faţă afluxului de plângeri este o nedreptate prea mare pentru a rămâne impasibil. Să tratezi cu atâta lipsă de respect cetăţenii unui municipiu şi a şapte comune este o sfidare la adresa bunului simţ.
Ştiu că actualul Guvern, în frunte cu preşedintele Traian Băsescu, urăsc Justiţia. Şi asta, pentru că magistraţii nu au acceptat să fie marionetele Guvernului, atunci când acesta le-a cerut să promulge tăierea cu 25 la sută a pensiilor sau atunci când dau dreptate bugetarilor ale căror sporuri legale au fost desfiinţate abuziv.
Pentru mine, intenţia actualului Guvern este clară: desfiinţarea şi supunerea totală a oricărei puteri capabile să i se opună.
Tocmai de aceea, în calitate de deputat al Partidului Social Democrat, voi iniţia o campanie împotriva acestui demers. Voi adresa o interpelare în Parlament, pentru a cere lămuriri ministrului Justiţiei privind această iniţiativă, chiar dacă municipiul Orăştie este reprezentat în Parlament de deputatul PDL Iosif Blaga, care, culmea, este lăsat de izbelişte de propriul partid. Voi face acest demers, pentru că cineva trebuie să ia atitudine. Justiţia trebuie să fie o putere separată de politic, un instrument lipsit de răzbunările unui partid care luptă împotriva propriului popor. Dacă reforma Justiţiei înseamnă distrugerea ei, mă voi opune, folosindu-mă de toate prerogativele mele.
                                   
Laurenţiu Nistor, deputat în Colegiul nr. 1
Brad-Valea Mureşului,
preşedintele organizaţiei judeţene
Hunedoara a PSD

2 comentarii la „Reformarea Justiţiei prin distrugerea ei?

  • Bai nastasie, sum cum te-o chema. te-a intrebat cineva ceva? Te bagi asa…unde nu-ti fierbe oala, uiti ca esti inexistent???

  • Am ajuns in situatia in care un deputat PSD din colegiul Hateg lupta pentru oamenii din Orastie..Oare Blaga ce face? Sunte/ti cu un pas inaintea lor domnule Nistor! Va prelua PSD/ul ORASTIA?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura