Reformarea continuă a reformei…

Tocmai am primit zilele astea o prezentare în PowerPoint, ştiţi dumneavoastră, cum circulă pe Internet, mai mult sau mai puţin inspirate. Cea primită de data asta se referea la învăţământ, pornind din anii ’60. Atunci, totul era simplu şi clar, spre deosebire de anii ’90, când totul a devenit complicat, pentru că învăţământul trebuia – pe bună dreptate! – reformat. Să vă ofer o mostră din prezentare, să înţelegeţi mai bine unde vreau să ajung:
Problemă (anii ‘60): un ţăran vinde un sac de cartofi cu 50 de lei. Costurile de producţie se ridică la 40 de lei. Să se calculeze cât câştigă ţăranul.
Problemă (anii ‘90): un economist agrar vinde o cantitate de solanum tuberosum subteran cu o sumă de bani B. B are mărimea 50. Din elementele B – b, rezultă că b = 0. Mulţimea costurilor de producţie P are o mărime cu 10 elemente mai mică decât mulţimea B. Reprezentaţi mulţimea P ca mulţime-parte a mulţimii B şi haşuraţi mulţimea rezultantă R, potrivit următoarei întrebări: cât de mare e profitul?
Diferenţa în sensul reformei este evidentă. Acum, nu spun deloc ca preşedintele Băsescu, că scoatem tâmpiţi sau filosofi, dar nu de mult s-a tot glosat pe tema educaţiei ca prioritate naţională. O fi, nu zic nu. Doar că abia ce s-a votat că da, educaţia este prioritate naţională şi prin urmare, era nevoie de (evident!) pachetul de legi pentru educaţie, că totul se schimbă înainte de a se fi aplicat. De ce? Păi din cauza crizei, care vezi bine că nu mai permite organizarea învăţământului, aşa cum stabilise Andrei Marga prin 1998, cu clase de maximum 25 de copii, trebuie musai mai mulţi, ceea ce echivalează cu o restructurare a normei didactice. Bacalaureatul a fost ba prea simplu, ba mult prea complicat, şi asta de la un an la altul. Cum venea o altă conducere la ministerul de resort, cum se schimba reforma (ia încercaţi să aflaţi de câte ori şi-a schimbat denumirea ministerul în cauză; eu mă uitam la numărul de la maşina inspectorului general – a fost mei, adică al educaţiei şi învăţământului, apoi men, al educaţiei naţionale, apoi mec, al educaţiei şi cercetării, apoi al educaţiei, cercetării şi inovării, deci nu mai încăpea în întregime pe numărul auto, iar acum e al educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului… Dumnezeu ştie cum îi va mai spune!).
Reforma perpetuă echivalează cu o antireformă. E o brambureală fără de sfârşit, cu elevi care nu ştiu ce le va aduce anul viitor, ce pendulează hăbăuci între examene de capacitate, teste naţionale şi teze unice, cu profesori cărora li se promite că li se dă şi ei de fapt se pot lua de braţ cu compozitorul Shostakovich, cel cu Stalin, Volga şi bicicleta (prietenii ştiu de ce! şi cum!). În sistem nu e reformă, e anarhie, schimbările se succed într-un ritm mult mai rapid decât cel acceptat de un sistem stabil, darmite de unul fracturat exact de multitudinea de reforme neterminate (şi o parte din ele, urechiste).
Concluzia o las pe seama celui care a compus mesajul PowerPoint.
Problemă (anul 2015): sori, nu mai egzisdă gardofi! Egzisdă doar vrenci vrais la mec donelts! Draiasgă brogrezul!