Categories: Fara bascalie

Recunoaşteţi acoperişurile din Sibiu…?

În ultima vreme, pe panourile outdoor (pentru cei nefamiliarizaţi cu limbajul, panourile acelea mari de publicitate stradală) din Deva şi probabil şi din alte oraşe, au apărut fotografii turistice, cu imagini din mai multe locaţii româneşti şi cu inscripţia „Turist în România”.
Este, desigur, o campanie pusă în operă de Ministerul doamnei Udrea, cu scopul evident de a te determina să devii turist în propria ţară, în loc să-ţi cheltui banii pe coclauri de aiurea. Nimic rău în asta. Fotografiile sunt reuşite. Dar nu pentru o astfel de campanie, ci mai degrabă pentru o expoziţie de fotografie.
Pentru campanie turistică, mi s-a părut mie că mesajul e vag şi nu-ţi spune esenţialul – de ce anume ar trebui să fii turist în România. O campanie publicitară nu vinde ceva, decât prin calităţile pe care le are, or, nouă nu ni se spune decât „Turist în România”. De ce? Sunt preţuri mai mici? E ţara frumoasă? Am autostrăzi şi ajung uşor? Dacă vrei să mergi la mare, afli că Autostrada Soarelui e blocată. Dacă vrei pe Valea Prahovei, afli că pe DN 1 e circulaţie de coşmar. Turism în România? Eu cred că merită, cu condiţia să ştii de ce. Ce aţi înţelege dacă aţi vedea un panou mare cu fotografia acoperişului bisericii din Densuş şi cu menţiunea „Turist la Densuş”? Nimic. O parte nu cunoaşte ce acoperiş este în poză. Aşa cum, pe un panou din ăsta mare sunt acoperişuri din Sibiu. Eu merg des la Sibiu şi sunt interesat de arhitectură, ca amator, dar mulţi habar nu au că sunt acoperişuri din Sibiu. Aşa că de ce ar şti că e acoperişul bisericii din Densuş? Şi apoi, ce-i cu biserica asta? E veche? E nouă? E valoroasă? De ce ai fi turist acolo şi nu la Sântandrei de pildă, ce, la Sântandrei nu au ei vreo biserică? Cu acoperiş…?
A, dacă mi se spune cumva, inteligent, să mă duc să văd cel mai misterios monument din România, biserica din Densuş adică, s-ar putea să mă mai gândesc. Dacă mi se spune să merg să vizitez oraşul medieval Sibiu, s-ar putea să mă mai gândesc, poate merg. Dar „Turist în România“ e un slogan mult prea vag, nu e nici pe departe o capodoperă de marketing turistic. O fi fost scumpă?

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonarii de serviciu din re­gi­u­ne au acul fin și ne-au adus la cunoștință o tărășenie…

10 ore ago

Bulina neagră

Marius P., din Lupeni Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru infracțiunea de lovire…

10 ore ago

Bulina albă

Matteo Albei, sportiv din Petrila Pentru că a luat medalia de bronz la Cupa României…

10 ore ago

Poliția Locală Deva: La datorie, aproape de oameni!

• Polițiștii locali, în prima linie pentru ordine și siguranță în comunitate De la intervenții…

11 ore ago

Operațiunea JUPITER: Percheziții de amploare în București și în patru județe. Dosar penal pentru promovarea simbolurilor fasciste, legionare și antisemite

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, sub coor­do­narea Parchetului…

11 ore ago

Lovitură pe piața neagră a produselor de lux din Hunedoara: Zeci de parfumuri și genți de firmă, ridicate de polițiști în cadrul Operațiunii „JUPITER”

Polițiștii din cadrul Biroului de In­ves­tigare a Criminalității Economice Hu­ne­doara au declanșat o amplă acțiune…

11 ore ago