„Încă nu cunoaştem alocările de la rectificarea bugetară, dar am avea nevoie de cel puţin 4.000.000-4.500.000 de lei. Iniţial, am solicitat în jur la 9.000.000 de lei, dar am primit doar 4.300.000 de lei. Cert este că se impun achiziţii medicale mai ales pe partea de Radiologie. Majoritatea aparatelor de aici au o vechime de aproximativ 16-17 ani, adică mult prea mult pentru a asigura un maximum de performanţă, fiind depăşite tehnic şi înregistrând grad mare de uzură. Lista de necesar medical e cu mult mai mare, însă deocamdată nu mă pot pronunţa, până nu ştim pe ce ne bazăm din punct de vedere financiar“, a precizat managerul spitalului judeţean. (M.Şerban)
Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din municipiul Vulcan, a fost reținut pentru…
Gurile rele au aflat că un personaj de la noi n-a mai putut să accepte…
Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că rămâne la Hunedoara, așa cum și-a dat cuvântul…
V.F., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată după ce nu a…
PSD este dispus să susțină un premier independent, dar pune o condiție importantă: social-democrații trebuie…
Pompierii militari din Deva și Ilia au intervenit de urgență pentru a-i salva pe cei…
View Comments
Asteapta rectificari bugetare ca sa aiba cu ce sa unple conturile firmelor sale care fac de toate la Spitalul Judetean.
Asta cu investitiile e placa pe care o pune permanent, dar daca cineva ar monitoriza de cate ori a cerut bani pt. investitii in spital si pe ce s-au dus banii, ar iesi la suprafata lucruri care ar face obiectul unor dosare penale.
Dar omul isi permite orice, ca are spate...
De ce mai este în funcție acest moloțist?