Vinerea trecută, numărul vizitatorilor a fost de 2.600, sâmbăta, 3.200, iar duminică, 2.700. E adevărat că s-a mai întâlnit un număr extrem de mare de turişti cu ocazia evenimentului Noaptea Castelelor, dar atunci intrarea a fost gratuită. Acum vorbim de bilete plătite. Asta înseamnă că tot mai multe persoane sunt interesate de Castelul Corvinilor, ceea ce pentru noi, hunedorenii nu poate decât să ne bucure.
Potrivit directorului Castelului Corvinilor, Costin Tinca, lucrurile merg bine aici, mai ales că au început şi lucrările de reabilitare. „Se lucrează la acoperişul Turnului toboşarilor. Se poate vizita turnul, pentru că s-a montat acolo o schelă şi o plasă de protecţie, astfel ca vizitarea să fie posibilă şi pe parcursul desfăşurării lucrărilor. Nu există riscuri de producerea unor accidente. Lucrarea continuă cu zidăria turnului, care va fi refăcută şi ea. Se intervine şi la sala Bethlen”, a declarat directorul Castelului Corvinilor. (S.Popa)
Echipajele de stingere au acționat cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, iar…
La sosirea echipajului de stingere, autovehiculul se afla parțial pe partea carosabilă, dar nu exista…
Industria pariurilor sportive reprezintă una dintre cele mai importante surse de venit pentru bugetul de…
Jenica Stanci - jurist de profesie Pentru că a fost aleasă pentru postul de viceprimar…
Lucian V., din Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de înșelăciune.
Cer oamenilor să strângă cureaua, să achite dări astronomice iar ei încasează cu zece mâini.…