FlashSport

Record de finală olimpică, la doar 16 ani

Ciprian Marinuţ

Atleta Florentina Marincu (foto) (16 ani) de la CNS CSS „Cetate” Deva a bătut un record naţional vechi de 13 ani, la săritura în lungime, categoria junioare II, reuşind o performanţă mai bună decât ocupanta locului 11 din finala Jocurilor Olimpice „Londra 2012”.

Talentul iese la suprafaţă
Sportiva antrenată de Nicolae Alexe a strălucit din nou cu o performanţă de excepţie, în ciuda necazurilor provocate de accidentarea suferită în luna mai şi a condiţiilor modeste de pregătire de la Deva. Florentina Marincu a uimit asistenţa cu un „zbor” de 6,45 de metri în cadrul competiţiei „Cupa de iarnă”, desfăşurată sâmbătă, la Bucureşti. Performanţa devencei reprezintă un nou record naţional la nivel de junioare II şi îmbunătăţeşte cu şase centimetri vechiul record al categoriei (6,39 metri), care rezista de 13 ani, respectiv din 1999. Antrenorul Nicolae Alexe susţine că se aştepta în mare măsură la acest succes, întrucât sportiva sa are talent cu carul şi a revenit la parametrii avuţi înainte de accidentarea suferită în vară. „Mă aşteptam la un rezultat bun, deoarece am fost acum o săptămână la un circuit medical la Bucureşti, iar apoi a susţinut nişte teste în sala de concurs la care a ieşit foarte bine. În plus, înaintea probei de săritură în lungime, Florentina a câştigat detaşat, cu un timp excelent, de 7,66 secunde, cursa de 60 de metri. La prima încercare, a sărit 6.15, a doua a depăşit-o, iar la a treia a sărit din nou peste şase metri, respectiv 6,14. Recordul a fost reuşit din a patra încercare, pe fondul unui concurs fără emoţii şi a unei mobilizări extraordinare a Florentinei”, a spus antrenorul Nicolae Alexe.

Rezultat valoros şi pe plan internaţional
Florentina Marincu este una dintre cele mai talentate atlete hunedorene, însă performanţele sale din acest an au suferit până la competiţia de sâmbătă, din cauza accidentării suferite în luna mai. „Cu rezultatul prin care a stabilit noul record naţional al României, Florentina ar fi putut fi pe podium la multe competiţii internaţionale de top, chiar şi la nivel de senioare, în contextul în care ea e junioară II, având doar 16 ani. Primul obiectiv este ca Florentina să repete sau chiar să depăşească acest record naţional la competiţia junioarelor I, programată săptămâna viitoare. Apoi, dacă va fi sănătoasă şi va scăpa fără accidentări, la anul, ne vom propune să progreseze şi să-şi valorifice talentul prin medalii la competiţiile europene şi mondiale ale junioarelor II şi I”, a spus antrenorul Nicolae Alexe.

One thought on “Record de finală olimpică, la doar 16 ani

  • O parte din text care a disparut din materialul original din motive de spatiu:

    În finala Jocurilor Olimpice din acest an, de la Londra, Florentina s-ar fi clasat pe locul 11, înaintea sportivei Ivana Spanovic (Serbia) care a încheiat competiția cu o săritră de 6,35 metri. Iar pentru a câștiga medalia olimpică de aur, Marincu ar mai fi avut nevoie de 68 de centimetri, întrucât campioana olimpică Brittney Reese (SUA) a câștigat concursul cu un salt de 7,12 metri. Baremul de calificare în finala Jocurilor Olimpice Londra 2012 a fost în jur de 6,30 metri, iar România nici o prezență în finalele atletice de la Olimpiadă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura