Livia Botici
La sfârşitul săptămânii trecute, devenii au fost aşteptaţi în Piaţa Unirii din localitate, pentru a sărbători Ziua Recoltei. Cu toate că, fiecare gospodină a venit înarmată cu sacoşe, pe care să le umple cu gogoşari, ardei sau roşii, legumele nu prea au fost de găsit. Cea mai bogată „recoltă” de pe tarabele negustorilor era formată din mititei, grătare, pastramă, şi doar ici-colo, puteau fi văzuţi câţiva intermediari, cu marfă identică la preţ cu cea din piaţă.
„Aici poţi să bei, nu să faci cumpărături”
Până mai anul trecut, Ziua Recoltei se organiza în zona de agrement de la Pădurea Bejan. Anul acesta, municipalitatea a hotărât ca sărbătoarea să se ţină în Piaţa Unirii, adică exact în faţa Primăriei din localitate. Motivul schimbării locaţiei este – potrivit declaraţiei primarului Mircia Muntean – că în perioada interbelică, târgurile din Deva se desfăşurau în acel loc, deci prin organizarea Zilei Recoltei în Piaţa Unirii, edilii locali vor să reînnoade tradiţia.
Deşi vadul a fost unul foarte bun, oamenii nu au prea avut ce cumpăra, în afară de băutură, mici sau produse de panificaţie, întrucât producătorii agricoli au lipsit, aproape cu desăvârşire. „Am aflat despre Ziua Recoltei încă de săptămâna trecută şi vreau să vă spun că nu mi-am făcut cumpărăturile pentru zacuscă, întrucât speram să găsesc multă marfă aici, la preţuri mai mici decât în pieţe. Din păcate, am rămas profund dezamăgită. La cele câteva tarabe cu legume, prezente în târg, am descoperit că vând exact aceiaşi oameni din Piaţa Centrală, adică vestiţii intermediari, care cumpără marfa de la depozite. Noi speram să întâlnim producători din satele din jur, dar văd că nu este aşa. Sunt extrem de dezamăgită”, a declarat Corina Grozav. O altă gospodină din Deva se arată la fel de nemulţumită de oferta de la Ziua Recoltei. „Aici poţi să bei, nu să faci cumpărături! Preţurile la puţinele legume expuse sunt la fel de mari ca şi în piaţă. Speram că vor veni producători, dar văd că sunt aceiaşi speculanţi, pe care îi vedem zi de zi în piaţă. Cinci tarabe cu legume şi vreo 20 cu virşli, mici, pastramă, vin fiert şi alte băuturi. Se pare că asta este recolta toamnei”, a declarat deveanca Rada Nistor.
„Pe viitor, vom repara greşelile”
Contactat de MESAGERUL HUNEDOREAN, Cosmin Costa, viceprimarul municipiului Deva, spune că la ediţiile viitoare ale Zilei Recoltei, municipalitatea va fi atentă la neajunsurile din acest an. „Într-adevăr, au existat unele probleme cu organizarea, întrucât este prima dată când ne-am desfăşurat în această locaţie, dar îi asigurăm pe deveni că pe viitor, această sărbătoare va fi pusă la punct. Totul se perfecţionează în timp, iar noi învăţăm din greşeli. Când am organizat prima dată Zilele Devei, am început timid, dar în timp, totul s-a perfecţionat şi am reuşit să aducem şi formaţii senzaţionale, pentru a-i încânta pe deveni. Aşa se va întâmpla şi cu Ziua Recoltei”, a declarat Cosmin Costa, viceprimarul Devei.
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…
Zvonurile spun că omul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…