Reciclarea, la groapa de gunoi, cum ajungi, pe stânga…

De o vreme încoace, adun în casă hârtie reciclabilă, la sugestia fiicei mele. Ce să vă spun, cam o dată pe lună mi se strânge un sac din acela mare de plastic, să tot aibă între 10 şi 15 kilograme. De obicei, îl predau la un centru de colectare, fără să cer bani. Până acum vreun an, centrul era undeva lângă cimitirul de pe Strada Eminescu, cel de lângă staţia Petrom. Era simplu de ajuns, uneori mă intersectam cu diverşi care duceau cu cărucioarele cartoane, să mai facă un ban. Le dădeam şi sacul meu, adunau un leu – doi în plus. Centrul s-a mutat însă la ieşirea din oraş, pe lângă fostul IPSRUM, sau cum se numea pe vremea comuniştilor. Bine era şi acolo. Mai mult de mers, am mai făcut şi o pană prin curtea aia veche, plină de table vechi şi de mizerie, dar era accesibil. Îmi duceam, cam o dată pe lună, sacul acolo. Acum două zile, cu sacul meu plin, ajung în faţa depozitului. Uşile închise, pe ele scria cu cretă că s-a mutat în afara oraşului, lângă groapa de gunoi, la fermă (?). Bine, mă gândesc, hai să vedem unde. O iau spre depozitul Petrom de la marginea Devei, ajung pe drumul de ţară care la un moment dat ajunge şi el în câmp, gropi cât casa, mizerie, din ce în ce mai rău. Am mers aşa vreo doi kilometri, apoi am renunţat. Atingeam cu maşina marginile gropilor. De jur-împrejur, lan de porumb, nimic nu mai indica unde ar putea fi depozitul ăla.
Port în maşină sacul meu cu hârtie, mult mai greu de data asta, că fiica mea şi-a aruncat o parte din caiete. Nu ştiu ce o să fac cu el, că nici homleşii nu mai umblă cu cărucioarele, pentru că nu pot ajunge la marginea oraşului. Şi uite-aşa ne aliniem noi la normele legate de reciclare, uite-aşa se salvează pădurile, conform sloganelor ecologiste. Probabil că o să arunc hârtia la tomberon. Nu ştiu ce s-ar putea face, că la alţii merge. Nu mă pricep, că poate ar fi o afacere rentabilă. Cu condiţia să pui depozitul acolo unde poate fi găsit.