Categories: Comunitate

Rechizite pentru copiii nevoiaşi

Loredana Goangă

Elevii din familiile sărace vor primi şi anul acesta ajutor din partea Guvernului. Cei mai puţin norocoşi, dar dornici să înveţe carte, vor fi susţinuţi de stat cu un pachet de rechizite. Este vorba de copiii care provin din familii al căror venit pe membru de familie nu depăşeşte 50 la sută din salariul minim brut pe economie.
Ce au elevii în ghiozdane?
Aceşti copii din familii nevoiaşe, de la clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a, au dreptul de a primi rechizite gratuite. Pachetele diferă, nevoile elevilor fiind diverse, în funcţie de clasa în care sunt. Dacă pe lângă caietele de tot felul, cei mici primesc şi plastilină, hârtie glasată sau ghiozdan, cei mari vor avea în plus o trusă de geometrie sau un şablon cu harta României, valoarea maximă fiind de 25 lei pachetul pentru cei din învăţământul primar şi 30 de lei pentru cei din învăţământul gimnazial.
A mai rămas o zi
Ca în fiecare an, cei care se încadrează în cerinţele emise de Guvern trebuie să depună un dosar cu o cerere şi toate actele din care să se vadă clar venitul net lunar pe membru de familie realizat în luna iulie a anului în curs.  Persoanele care nu au depus nimic până acum trebuie să se grăbească, deoarece data limită este 19 septembrie, adică mai au la dispoziţie doar o zi. „Fiecare şcoală primeşte dosarele, le centralizează şi apoi trimite situaţia la noi, pentru a ştii mai exact ce număr de pachete trebuie să trimitem”, a declarat purtătorul de cuvânt al IŞJ Hunedoara, inspectorul Marta Mate.
Când ajung pachetele la copii?
După ce se stabileşte numărul beneficiarilor, dar şi nivelul şcolar al fiecăruia, urmează ca elevii să intre în posesia rechizitelor. Acest proces va începe cu data de 26 septembrie şi se va încheia pe 10 octombrie. Potrivit purtătorului de cuvânt al IŞJ Hunedoara, anul trecut au fost distribuite 7.057 de pachete în tot judeţul.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cel mai mare și mai tare, venit direct din școala ajutătoare! Um­blă vorba prin ca­pitala…

18 ore ago

Bulina neagră

Z. Claudiu din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru ultraj.  

18 ore ago

Bulina albă

Daria Graur, sportivă din Aninoasa Pentru că s-a calificat la Jocurile Olimpice pentru Tineret din…

18 ore ago

Stop Construcțiilor! Noul Cod al Urbanismului blochează șantierele din țară. Arhitectul Dumitru Armășescu: Până nu se face o corectură, nu se mai poate construi nimic

Intrarea în vigoare a noului Cod al a­me­najării teritoriului, urbanismului și cons­truc­țiilor (Legea nr. 169/2026)…

18 ore ago

Prima condamnare pentru fraudă la vot din județul Hunedoara. Ce pedeapsă a primit o pensionară din Hațeg

O pensionară în vârstă de 70 de ani din orașul Hațeg a devenit pri­ma persoană…

18 ore ago

Eleve de clasa a V-a din Orăștie, anchetate după ce au transmis live pe TikTok în timpul orelor de curs

Mai multe eleve de clasa a V-a de la Școala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad” din…

18 ore ago