Categories: Comunitate

Reabilitarea termică bagă primăriile la cheltuieli inutile

Maximilian Gânju

Aflate cu bugetul la fundul sacului, unele administraţii publice locale din Valea Jiului au cheltuit sume considerabile pe proiecte de anvelopare în baza programului naţional de reabilitare termică a locuinţelor, însă, nu au primit finanţarea promisă de guvernanţi.


Aşa se face că proprietarii imobilelor dârdâie de frig sau le plouă în apartamente, iar primăriile au banii blocaţi şi nu intervin nici măcar pentru a „petici” apartamentele aflate în proprietate, dar închiriate şi la care legea le obligă să facă reparaţii. Un exemplu este şi cazul Uricaniului, care a cheltuit bani pentru întocmirea unor proiecte ce au rămas „rătăcite“ printr-un sertar ministerial. Două imobile au nevoie urgent de reparaţii, blocul 35 şi 33, dat fiind faptul că locatarii lor care plătesc chirie lunară stau cu umbrelele în case. Şi ele au fost cuprinse în programul de reabilitare, dar cota de 50 la sută din costuri ce revine Ministerului Dezvoltării, cel care a demarat programul, întârzie să fie alocată.
În aceste condiţii, primăria nu are resurse pentru a începe lucrările de reabilitare, iar locatarii blocurilor, în mare parte familii sărace, se văd nevoiţi să se îngrămădească şi câte cinci într-o cameră de şase metri pătraţi, singura în care nu plouă. Situaţia este asemănătoare şi în blocul învecinat, pentru care, există proiect de anvelopare. „Am făcut proiectele pe banii noştri şi blocurile ar fi trebuit să intre în reabilitare. Nu ne-au mai dat banii, cota de la bugetul de stat la care se adaugă contribuţia locatarilor şi a noastră, a Primăriei Uricani. S-a blocat la minister şi până nu primim banii, nu avem cu ce face lucrările extrem de necesare, pentru că în acele blocuri, sunt familii cu copii mici, care locuiesc în condiţii grele”, spune Dănuţ Buhăescu, primarul localităţii Uricani.
Pentru reabilitare, asociaţia de locatari ar trebui să plătească 20 la sută din costul total al lucrărilor, iar restul de 80 la sută este asigurat de la bugetul de stat şi cel local.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se anunță iarăși un mare răzbel într-o loca­li­tate din județ după ce două tabere au…

13 ore ago

Bulina albă

George Artur Găman, directorul general al INCD INSEMEX Petroșani Pentru că, alături de colegii săi,…

13 ore ago

Bulina neagră

Andrei B., din Hunedoara Pentru că a fost condamnat la 15 ani de închisoare după…

13 ore ago

Jocurile politice riscă să arunce în aer INSEMEX! Ministerul Educației blochează numirea noului director, deși specialiștii au ales profesionistul

Institutul Național de Cercetare-Dez­vol­tare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX), o instituție de importanță…

13 ore ago