Poliţiştii locali, împreună cu reprezentanţi ai IPJ Hunedoara, dar şi cu pompieri, jandarmi, angajaţi ai Enel şi inspectori sanitar-veterinari, au luat la puricat zonele Carierei-Cascadei, „Uzo Balcan”, Lunca Mureşului, Primăverii şi Nicolae Grigorescu. Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Public de Poliţie Locală Deva, Gabriela Voronca, „în urma acestei acţiuni, au fost legitimate şi verificate în bazele de date, 250 de persoane şi alte 10 au fost amprentate şi fotografiate. De asemenea, 11 persoane aveau actele de identitate expirate şi au fost aplicate nouă amenzi în valoare de 470 de lei persoanelor care locuiesc fără forme legale. Peste 100 de oameni care nu îşi justificau prezenţa pe raza reşedinţei de judeţ au fost trimişi către localităţile de domiciliu”. În plus, reprezentanţii Enel au descoperit, pe strada Nicolae Grigorescu, instalaţii electrice improvizate, iar inspectorii sanitar-veterinari au găsit peste 30 de cai şi porci deţinuţi fără acte, crotalii sau cipuri. Oamenii legii au mai descoperit şi o serie de bunuri – în mare parte scule electrice – despre care există suspiciunea că ar fi fost furate, iar pe strada Carierei şi pe dealul din zona „Uzo Balcan”, au fost descoperite peste 55 de construcţii improvizate. (C. Ghenea)
Polițiștii din municipiul Deva au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în cazul unei…
Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă a amenințat o familie, i-a spart ferestrele…
Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…
A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.
Hunedoreanul ducea o viață dublă și nimeni din anturajul său ori din familie nu știa…
Polițiștii din Deva au intervenit de urgență în urma unui conflict izbucnit între două adolescente,…