FlashPolitica si administratie

Războiul dintre primar şi viceprimarul PSRo din municipiul Deva devine tragi-comic. OANCEA N-A REUŞIT SĂ-L DEBARCE PE MAREŞ!

Sorina Popa

 În şedinţa Consiliului Local Deva, de vineri, viceprimarul PSro Răzvan Mareş, aflat în război deschis cu primarul liberal Florin Oancea, urma să schimbat din funcţie.
Social-democraţii n-au fost de acord
Acest lucru a şi fost anunţat de primarul Oancea, cu o zi înainte, într-o conferinţă de presă. Ca urmare, vineri în şedinţa extraordinară a CL Deva, au fost pregătite pentru a fi introduse suplimentar pe ordine de zi două proiecte de hotărâre: unul privind debarcarea lui Mareş din funcţia de viceprimar şi al doilea privind alegerea unui nou viceprimar din rândul consilierilor locali. Din surse demne de încredere, Oancea se baza în această a doua tentativă a sa de a-l schimba pe Mareş, şi pe voturile consilierilor PSD, pe lângă voturile liberalilor şi ale celor de la UDMR. Numai că, surpriză! Când să introducă cele două proiecte pe ordinea de zi, social-democraţii au dat-o la întors. Consilierul local PSD Vasile Ţonea, liderul neoficial al grupului consilierilor social-democraţi din CL Deva, i-a cerut primarului Florin Oancea să nu introducă proiectul de schimbare a viceprimarului Mareş pe ordinea de zi, deoarece ei au nevoie de timp să îl studieze. Fireşte Oancea n-a renunţat şi a cerut introducerea lui pe ordinea de zi, ajungându-se la vot. Se înţelege că Oancea n-a mai mai avut nici o şansă fără voturile consilierilor PSD, care au votat împotrivă, astfel că a pierdut şi în această a două tentativă de debarcare a lui Răzvan Mareş din funcţia de viceprimar.
„M-a ameninţat cu moartea”
Tot în şedinţa de vineri, a Consiliului Local Deva, primarul Florin Oancea a declarat că viceprimarul Răzvan Mareş l-a ameninţat cu moartea. „Nu mă las până nu te omor – mi-a spus Mareş înainte să înceapă şedinţa. I-am răspuns că nu mi-e frică de moarte, ci doar de Dumnezeu” a spus Oancea.
Viceprimarul Mareş a negat că l-a ameninţat pe primar cu moartea şi i-a recomandat acestuia să-şi facă un control psihologic.
Edilul şef al Devei susţine că va propune în continuare schimbarea viceprimarului Răzvan Mareş din funcţie. „Mareş nu are ce căuta în administraţie. El a făcut o caracatiţă în primărie, cu prietenii lui. Are mulţi scheleţi în dulap. Nu am încredere în el”, a afirmat primarul Florin Oancea. Primarul a mai spus că va face echipă cu viceprimarul social-democrat Ovidiu Moş, chiar dacă aleşii PSD nu au votat vineri pentru schimbarea lui Mareş din funcţie.
„Eu aş fi votat pentru schimbarea lui Mareş”
„Spre regretul meu, am dat dovadă de disciplină de partid. S-a discutat în organizaţia judeţeană a PSD să se amâne votarea pentru schimbarea viceprimarului Răzvan Mareş. Am discutat cu primarul Florin Oancea şi i-am spus să lase orgoliile şi să facă majoritate în CL Deva. Nu contează cu cine se face majoritatea. Eu am venit cu alte intenţii aici, astăzi. Să se termine cu circul în Consiliul Local şi să se aşeze lucrurile. Eu aş fi votat, personal, pentru schimbarea viceprimarului Mareş, pentru că nu se poate continua astfel în CL Deva. Nu a fost nici o logică să nu se voteze schimbarea vicelui”, a spus consilierul PSD Vasile Ţonea, la finalul şedinţei de vineri a legislativului devean.
După cum se vede, războiul din Primăria Deva capătă accente tragi-comice. Mirarea este că primarul Florin Oancea, care are totuşi ceva experienţă în politică, nu a înţeles că în viaţa politică actuală interesul poartă fesul.

8 comentarii la „Războiul dintre primar şi viceprimarul PSRo din municipiul Deva devine tragi-comic. OANCEA N-A REUŞIT SĂ-L DEBARCE PE MAREŞ!

  • Un tampit primarul asta.in afara de scandaluri nu a facut nimica

  • Ravzane lasa.si tu de la tine.Florine lasa si tu de la tune.In tandem ati reusit distrugerea Devei.Felicitari! V-a intrecut si HD.De Alba Iulia ce sa mai zic!luati caietul ,Oradea e prea departe,mergeti 16 km pana in HD sa va scoalarizati.e tiganie ce se intampla in aceasta primarie.Amenintarea cu moarte e un lucru extrem de grav!Razvane si Florine ati strans gunoaiele si ati nivelat frumos terenul ,refacand parculetul in zona dintre Kaufland si benzinaria Mall?A fost frumos odata acolo acum e f.mizerie.Mai mergeti pe teren.e ***** pe acolo,faceti legatura orasului cu A1 ,faceti gara,pasajele,sali de sport pt copii in oras si lasati jucariile voastre si certurile ca de tigani la usa cetatii(cortului).faceti un patinoar gratis al oraduluk nu unul inchiriat ca sa platiti bani .

  • Tiganie pe bani publici.
    Oancea nu te lasa!
    Cheama soferul sa te ajute, este singurul in care ai incredere.
    Sunt convinsa ca daca-l schimbi pe Mares Deva o sa devina un oras de top!
    Apropos, de lucru cand te apuci? Ceva proiecte pentru cetatenii acestui oras ai?
    Stiu ca poti! Pana acum ai facut doar lucruri bune!
    Ai taiat norma de hrana la politisti, salariile la angajati, te lupti cu Mares…power man, nu alta!

  • Da, a fost taiata norma de hrana a politistilor locali, care fie iarna, fie vara lucreaza in strada in folosul devenilor. Evident, nu pot fi multumiti toti cetatenii urbei de activitatea acestei institutii, dar in momentul in care insusi primarul orasului isi denigreaza proprii salariati, atunci si prestigiul politiei locale din Deva are de suferit…toata munca de ani de zile a acestor oameni pare in zadar…
    Poate e mai bine ca cei 300.000 Eur ce reprezinta banutii acestor „super salariati” sa fie folositi la investitii in spitale, scoli, trotuare, etc…

  • Razvan Mares , cetatean al Jud. Hunedoara, stabilit in municipiul DEVA, resedinta de judet, un *NON NAME, in politica, inventat la repezeala de fostul liberal MIRCIA MUNTEAN, pe motive bine intelese;*a sarit la cap cu o suma mai mare de bani , si *SPRITURI ,cu meniul all inclusive pe la diferite *locatii de profil(carciumi si restuarante , unde domnul Mares si-a inceput cariera profesionala),cu studii , obtinute de la *asa zisele facultati particulare , unde totul se plateste , si *TE LICENTIAZA PE LOC,
    A **capusat ,si a transformat PRIMÀRIA MUNICIPIULUI DEVA ,intr-un PFA,afacere de familie,TREBUIE sà dea INAPOI, toti banii ce i-a cheltuit fàrà justificare ,sà fie supus cercetarilor in fata organelor abilitate de Stat PE TOATA PERIOADA IN CARE FOSTUL EDIL AL MUICIPIULUI DEVA I-A *DARUIT LUI, LA NUMITUL RAZVAN MARES , ADMINISTRATIA MUNICIPIULUI DEVA , EL PERSONAL NEOBTININD NICI UN VOT DE LA ELECTORATUL DEVEAN, FIIND DOAR *PROFITORUL LA OCAZIA IVITA (Poblemele lui Mircia Muntean , nerezolvate total cu justitia, la acel moment)

  • Poate cheamă in ajutor șoferul și rezultatul va fi ca pentru un examen .

  • Penibil cum decurge o sedinta de consiliu, ca la circ.Am auzit ceva de salariu de 4500 al directorului politiei locale si 1200 la un agent de paza. Unde sunt salariile alea de 7000 de care zice domnul primar?? Se pare ca declaratiile lui sunt cam departe de adevar?? Oamenii prost platiti si desconsiderati nu au cum sa faca performanta!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura