Categories: Actualitate

Război pe viață și pe moarte între doi hoți

Cei doi ar fi comis o serie de furturi, iar după ce au fost prinși, fiecare a încercat să scape aruncând vina asupra celuilalt. Deși nu aveau voie să comunice între ei pe durata anchetei, unul dintre protagoniști s-a dus la celălalt acasă și l-a amenințat că-i taie picioarele. Polițiștii din Brad au cerut ca judecătorii din Brad să-l trimită în spatele gratiilor.

Pueril
Potrivit anchetatorilor, suspectul cer­cetat sub control judiciar pentru trei infracțiuni, în ultima zi a lunii februarie, la miezul nopții, a chemat un taxi și s-a dus la locuința complicelui. „L-a strigat și i-a solicitat să își schimbe declarația dată la instanța de judecată în dosarul penal în care amândoi sunt cercetați, amenințându-l că în caz contrar va pune niște persoane să îi dea foc la casă, să îl omoare și că îi vor tăia ten­doanele de la picioare. S-a arătat că, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și influențarea declarațiilor sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara”, se arată în dosar. Inculpatul a negat cele sus­ținute de anchetatori și a susținut că are și probe. „A arătat că era împre­ună cu alți prieteni, au jucat cărți, apoi s-au uitat la un serial. El nu a plecat nicăieri de acasă, trebuia să se odihnească, avea a doua zi proces. Lui i s-a co­mu­nicat că trebuie să fie la proces la ora 12:00, la 11:45 era în față, dar i s-a co­municat că s-a amânat cauza. În acest sens poate declara soția sa sau poate indica numele prietenilor ca să li se ia declarație. A doua zi ei erau foarte re­vol­tați când a ajuns la instanță”, se mai arată în dosar. Procurorul de caz a arătat în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brad că inculpatul nu a respectat cu rea cre­dință obligațiile ce-i revin sub măsura preventivă a controlului judiciar, deși cunoștea aceste obligații, precum și consecința nerespectării lor, astfel că în cauză– raportat la comportamentul lui, se constată că măsura controlului ju­diciar este una lipsită de orice efici­en­ţă practică. Și instanța a apreciat pue­rilă susţinerea individului, că nu ar fi pă­ră­sit domiciliul său, întrucât dorea să se odihnească deoarece a doua zi avea proces, proces la care nu s-a prezentat. În aceste condiții, judecătorul a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar cu cea a arestului preventiv. (M.Gânju).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DOI POLIȚIȘTI HUNEDORENI AU SALVAT VIAȚA UNUI BĂRBAT AFLAT ÎN PERICOL IMINENT

O intervenție contra-cronometru, în condiții dificile, a făcut diferența dintre viață și moarte. Doi polițiști…

14 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi s-a reactivat și, după ce a…

o zi ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că Asociația CORNELIUGROUP Cercetare-Inovare marchează o etapă istorică: celebrarea a 18…

o zi ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de omor…

o zi ago

Scandalul reducerii claselor de la liceele din Deva ia amploare

Scandal monstru din cauza reducerilor claselor de a IX-a la liceele din municipiul Deva. Cel…

o zi ago

Femeie cercetată pentru furt din catedrala ortodoxă Ghelari

O femeie de 52 de ani a fost reţinută de poliţie, fiind acuzată că ar…

o zi ago