Comunitate

Râuşor, staţiune montană doar pe hârtie

04 rausor 60544849Magdalena Şerban

Zona de agrement Râuşor, din comuna Râu de Mori, are toate şansele să devină staţiune montană cu acte în regulă. Hotărârea de Guvern necesară nu a apărut încă, însă sunt şanse mari ca ea să fie publicată în Monitorul Oficial. Pe de altă parte, cofinanţarea proiectului european de modernizare a infrastructurii acesteia depăşeşte, cu mult, posibilităţile bugetului local.

Problemele abia au început
„Aşteptăm Hotărârea de Guvern pentru a transforma Râuşorul în staţiune montană de interes naţional. Documentaţia e depusă de ceva vreme. Am accesat un proiect european în valoare de 6,8 milioane de lei, pentru dezvoltarea infrastructurii, însă a intervenit o problemă. Jumătate din bani au fost consideraţi eligibili, iar cealaltă jumătate, nu. Prin urmare, trebuie să punem noi banii, însă nu avem de unde. În aceste condiţii, ne-am adresat Ministerului Dezvoltării. Am cerut să ni se dea posibilitatea de a retrage documentaţia deja aprobată, ca să putem reevalua proiectul tehnic şi studiul de fezabilitate ca să se reducă valoarea investiţiei. Chiar de nu am mai fi făcut nimic altceva în comună, tot nu am fi avut de unde asigura cofinanţarea respectivă”, spune Niculiţă Mang, primarul din Râu de Mori. De amintit că proiectul accesat prin Programul Operaţional Regional urmăreşte realizarea unui parc central în Râuşor, o pistă pentru biciclete, o reţea de iluminat public, alei şi drumuri locale asfaltate, patru terenuri de sport şi un patinoar la baza pârtiei, adică tot ceea ce se impune pentru a avea o locaţie care să atragă turişti. Zona numără circa 100 de cabane, plus pensiuni, planul de modernizare propus de administraţia locală venindu-le ca o mănuşă investitorilor de aici.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura