Categories: Sport

Raul Manuel Dan este campion şi vicecampion naţional la obstacole

Nicolae Gavrea

Cu puţin timp în urmă, menţionam în cotidianul nostru despre activitatea grupei de sportivi atleţi pregătită de prof. Cornelia Juratoni. Atunci, în prim plan a fost multipla campioană Denisa Bota, cea care era proaspăt medaliată la Cupa balcanică de juniori.

La antrenamentele pe care le-am urmărit se afla şi Raul Manuel Dan, cel care în actualul sezon a înregistrat două recorduri naţionale de juniori. Am purtat, la final de antrenament, o scurtă discuţie cu tânărul atlet devean:
Reporter: Cum a fost sezonul? Recorduri personale, eşti mulţumit?
Raul M. Dan: A fost un debut de sezon bun, sunt mulţumit de rezultate, am muncit, m-am antrenat şi sunt bucuros. Eu am fost şi la fotbal, dar tata mereu îmi spune că la atletism este mai bine şi mai frumos!
Reporter: E greu, aici, la atletism?
Raul M. Dan: Da, e greu, nimic nu e uşor. Trebuie să trag tare, să muncesc în fiecare zi!
Reporter: E o vară fierbinte. Cu ce te vei ocupa în vacanţă?
Raul M. Dan: Mai am finala, să vedem rezultatele. După două recorduri vreau să am şi medalii la ambele probe pe care le alerg…
Aceasta a fost discuţia pe care am avut-o cu circa trei săptămâni în urmă. Ei bine, după muncă vine şi răsplata. La finala Campionatului Naţional de atletism pentru juniori I, tânărul atlet legitimat la CNS Cetate Deva, pregătit, cum spuneam, de prof. Cornelia Juratoni, a reuşit să îşi îndeplinească dorinţa. El a cucerit medalia de aur în proba de 2.000 m obstacole, cu timpul de 6:25.67, fiind noul campion naţional la această probă.
Cea de-a doua medalie a fost cucerită de Raul Dan în proba de 3.000 m (timp înregistrat 9:26.76), el fiind depăsit de bistriţeanul Sebastian Tomoioagă.
Să mai notăm că în proba de ştafetă feminin 100+200+300+400 m, reprezentantele CSS Hunedoara, ştafeta alcătuită din Francesca Rus, Patrina Pivniceru, Andrada Ghiaţă şi Mădălina Radu, au ocupat la finalul probei locul II, cucerind titlul de vicecampioane naţionale.
Despre rezultatele înregistrate de sportivii din judeţul Hunedoara la campionatele naţionale vom reveni.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ȘOFER DEPISTAT ÎN TRAFIC, AFLAT SUB INFLUENȚA UNOR SUBSTANȚE INTERZISE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…

26 de minute ago

PERSOANE REȚINUTE PENTRU 24 DE ORE, DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGAȚII CRIMINALE

În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…

39 de minute ago

Intervenție integrată pentru salvarea unei persoane aflate în pericol – Cetatea Devei

Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…

15 ore ago

Șpaga, bat-o vina! România, locul 1 la dare de mită

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la darea de mită. Unul din cinci români…

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele prin târg că un per­so­naj din zona noastră a fost rugat, politicos,…

17 ore ago

Bulina albă

Daniel Sorin Clonța, antrenor box CSM Orăștie Pentru că elevii săi au obținut rezultate deosebite…

17 ore ago