Actualitate

Rătăciţi pe munte, în căutare de ciuperci

Livia Botici

Doi timişoreni, soţ şi soţie, s-au rătăcit sâmbătă în munţii Vâlcan, în zona Defileului Jiului – Gambrinus, în timp ce culegeau ciuperci. Cei doi au fost găsiţi de jandarmi, după ore întregi de căutări.

Nu aveau telefon mobil
Jandarmii şi salvamontiştii au fost anunţaţi de dispariţia celor doi soţi, de către un bărbat din Petroşani, cu care timişorenii plecaseră, sâmbătă dimineaţa, să culeagă ciuperci. Potrivit acestuia, la un moment dat, grupul lor a hotărât să se despartă, dar urma să se reunească, la ora 13, la maşina cu care veniseră pe Defileul Jiului. Numai că, la locul de întâlnire nu a mai ajuns decât hunedoreanul, care, după câteva ore de aşteptare, a decis că mai bine cheamă ajutoare. „Trei echipe mixte jandarmi-salvamontişti au pornit căutările pe trei trasee, pe care persoanele rătăcite s-ar fi putut afla, iar ofiţerul coordonator a rămas la locul stabilit pentru întâlnire, de către cei trei. După aproape două ore de căutări, în jurul orei 18, cele două persoane au fost reperate de unul dintre colegii noştri, pe un drum forestier, din apropierea locului unde se afla maşina lor. Ambii erau obosiţi şi speriaţi, dar nu au necesitat îngrijiri medicale”, a declarat Nicolae Răducu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi. Timişorenii le-au spus salvatorilor că s-au rătăcit, dar în cele din urmă, au găsit drumul pe care porniseră să caute ciuperci. Ei nu aveau telefon mobil şi nici echipament adecvat pentru condiţiile meteo şi de teren din acea zonă. Jandarmii montani recomandă persoanelor care pornesc pe munte să se echipeze corespunzător pentru această perioadă, să se informeze cu privire la zona în care merg şi să adauge în rucsac un telefon mobil, pentru a putea solicita sprijin în caz de nevoie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura