Categories: Actualitate

Rătăciţi de GPS, salvaţi de pompierii din Petroşani

Maximilian Gânju

Patru tineri au avut nevoie de intervenţia pompierilor militari din Valea Jiului după ce au ajuns într-o zonă sălbatică a Petrilei şi n-au mai putut coborî.

Cei patru turişti, doi bărbaţi şi două femei, au rămas blocaţi în nămeţii de zăpadă din zona Auşelu, situată în Cheile Taia din Petrila, după ce au urmat aparatele GPS pe un drum forestier înfundat. Când s-au văzut în sălbăticie şi fără semnal la telefoanele mobile, tinerii şi-au abandonat maşinile în nămeţi şi au coborât câţiva kilometri pentru a putea cere ajutor. În sprijinul lor au plecat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Petroşani şi au reuşit să-i localizeze, iar mai apoi să le scoată autoturismele din zăpadă.
”În căutarea turiştilor a plecat o autospecială 4X4 şi una SMURD, deoarece depistasem unde se află. Printre turişti erau şi două tinere care s-au adăpostit la un canton din zonă, până am reuşit să le scoatem autoturismele din zăpadă”, a precizat Adrian Avram, comandantul Detaşamentului de Pompieri Petroşani. Pe de altă parte, drumul pe care au urcat turiştii este unul forestier şi pe timp de iarnă este un adevărat pericol pentru cei care se aventurează pe el.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Natalia Intotero, vicepreședinte Camera Deputaților:

Am adresat o întrebare oficială domnului Ilie Bolojan, ministru interimar al Educației, privind a doua…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un ales lo­cal din zona noastră s-a supărat pe iubita…

3 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a reușit, în final, să continue proiectul construcției…

3 ore ago

Bulina neagră

V.N., din municipiul Orăștie Pentru că a fost acuzat că a bătut o femeie căreia…

3 ore ago

L-a sărutat pe copil, polițiștii l-au reținut. Bărbat reţinut de poliţişti pentru agresiune sexuală asupra unui minor

Un bărbat de 48 de ani, din oraşul Geoagiu, a fost reţinut de poliţiştii din…

5 ore ago

Jaf în casa unei bătrâne neajutorate: minor condamnat pentru tâlhărie calificată

Tâlhăria a avut loc în vara anului trecut, în municipiul Vulcan, iar adolescentul nu este…

5 ore ago