Categories: ActualitateFlash

Rata mortalităţii a crescut în judeţ. La fel şi numărul persoanelor obeze

Cristina Ghenea

Potrivit unui raport întocmit de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, rata mortalităţii a crescut anul trecut în judeţ, comparativ cu 2011. Doar în primul semestru al anului 2012 s-au înregistrat 2.814 decese în judeţ.

Sporul natural se menţine negativ

Situaţia elaborată de către reprezentanţii DSP arată că în primele şase luni ale anului trecut, natalitatea a urmat trendul înregistrat la nivelul întregii ţări, având indici scăzuţi. Asta înseamnă că în primul semestru al anului 2012, numărul nou-născuţilor a fost de 1.514, în timp ce numărul persoanelor care au murit, în aceeaşi perioadă de timp, a fost cu 1.300 mai mare. Astfel, sporul natural se menţine negativ, în judeţ, cu un deficit de populaţie chiar mai mare decât cel aferent anului 2011. Mortalitatea infantilă, însă, şi mortinatalitatea (n.r. indicele rezultat din raportul dintre numărul de copii născuţi morţi şi numărul total al copiilor născuţi vii) au fost în scădere. Anul trecut, în primele şase luni, s-a înregistrat o mortalitate infantilă de 5,94 la sută, în timp ce în perioada similară a lui 2011, indicele era de 6,74 la sută, iar mortinatalitatea a fost, în 2012, de 5,91 la sută, faţă de 10,67 la sută, cât a fost cu un an înainte.

Tot mai multe cazuri de obezitate

Acelaşi raport mai arată că numărul femeilor gravide, din judeţ, a crescut uşor în 2012, fiind înregistrate 3.113 viitoare mămici, comparativ cu 2011, când numărul acestora a fost de 2.952. În acelaşi timp, deşi întreruperile de sarcină au scăzut, de la 809 cazuri în 2011, la 549 – anul trecut, a crescut, în 2012, numărul avorturilor provocate, la 33, pe când cu un an înainte, nu se înregistrase nici un astfel de caz în judeţ. Reprezentanţii DSP mai spun că o altă problemă cu care hunedorenii se confruntă este obezitatea, întâlnită la 3.261 de persoane, dintre care aproximativ 800 sunt copii de până la 14 ani. Şi diabetul zaharat este un diagnostic tot mai des pus de medici, căci numărul cazurilor a ajuns, în judeţ, la 23.775 de persoane.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Construcțiile încă se țin bine

Construcţiile încă se ţin bine. Lucrările de construcţii au scăzut în octombrie faţă de septembrie…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră a făcut o a­facere extrem de…

2 zile ago

Sector de 5 kilometri al drumului judeţean DJ 672C – modernizat cu aproape 50 de milioane de lei

Lucrările de modernizare a drumului judeţean DJ 672C, pe sectorul cuprins între localitatea Valea de…

2 zile ago

Bulina albă

Ion Bădin, consilier local Deva Pentru că și-a lansat cartea „În slujba sportului”, un volum…

2 zile ago

Bulina neagră

P.B., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri.

2 zile ago

Secția de Obstretică-Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Deva nu se închide pe perioada sărbătorilor de iarnă

După ce managerul Spitalului Jude­țean de Urgență (SJU) Deva, dr. Emil Stoica (foto), a transmis…

2 zile ago