Rãscolean îl susţine pe Dorin Curtean, la Petrila

Anamaria Nedelcoff

Reprezentanţii Partidului Conservator din Petrila spun că, la alegerile locale din 10 iunie, vor fi susţinuţi de către fostul viceprimar al localităţii, Dumitru Răscolean.
„Unul dintre oamenii valoroşi din Petrila este Dumitru Răscolean. Noi am încercat să-l atragem în partidul nostru, dar el a refuzat, spunând că este fidel doctrinei social-democrate. Dar în urma schimbărilor din PSD Petrila, el a promis că va susţine candidatul nostru la primărie”, a declarat Florin Ţurcaş, preşedintele PC Petrila. Dumitru Răscolean a menţionat că nu va pleca din PSD, dar a confirmat că îl va susţine pe Dorin Curtean, acuzându-l pe candidatul PSD la Primăria Petrila că ar avea o înţelegere ca să-l ajute pe Ilie Păducel să mai câştige încă un mandat. „Dumitru Răscolean nu a plecat şi nu va pleca din PSD, dar actualul candidat al PSD e «mâna moartă» a lui Păducel. Eu nu pot susţine un asemenea joc murdar. Consider că singurul candidat real care luptă împotriva lui Păducel este cel de la PC. Este punctul meu de vedere. Bobar s-a autointitulat candidat, ca să-i facă jocul lui Păducel”, a declarat Răscolean.
Gheorghe Bobar a precizat că nu doreşte să comenteze declaraţiile lui Răscolean. „Domnul Răscolean are dreptul la propria lui opinie. Eu, unul, în momentul în care m-am înscris într-o campanie electorală, vreau să câştig. Credeţi că PSD-ul trebuie să fie «mâna moartă» a cuiva din PDL? Prefer să nu comentez. E rău când trebuie să dai explicaţii unui om pe care în 2008 l-ai ajutat. Eu cred că victoriile nu se obţin înjurând sau bătând cu pumnul în masă. Eu zic că trebuie să ne comportăm altfel decât cei care conduc ţări bananiere”, a declarat Bobar.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Paducel va obtine cel de al cincelea mandat la primaria Petrila, cat despre Dorin Curtean s-a dovedit ca nu a facut blat cu Dorin Gligor viitorul primar al devei.

  • CEEA CE SPUNE RASCOLEAN NU ARE NICI O LOGICA!
    RAMANE INTRU-UN PARTID CA SA SUSTINA ALT PARTID.
    BOBAR CANDIDEAZA CA SA CASTIGE PADUCEL .
    NU INTELEG NIMIC ...

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din târg șușo­tesc intens pe la colțuri des­pre un funcționar care a ui­tat…

10 ore ago

Bulina albă

Valeriu Butulescu, reputat poet și prozator din Petroșani Pentru organizarea unui simpozion dedicat marelui Constantin…

10 ore ago

Bulina neagră

Andrei M., din Petroșani, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat.…

10 ore ago

Cea mai „scumpă” doză: Un tânăr din Călan, condamnat la o amendă de peste 8.000 de lei pentru două folii de cannabis

Un consumator de droguri din orașul Călan, județul Hunedoara, a fost condamnat de magistrați la…

10 ore ago

Spitalul din Brad, un loc al speranței și al vindecării. Secția de Obstetrică-Ginecologie devine una etalon

Magdalena Șerban Când conducerea publică și cea a spitalului își dau mâna, rotițele se mișcă…

10 ore ago