Cel care a provocat accidentul de circulaţie în urma căruia un alt şofer nevinovat a fost rănit, nu s-a asigurat corespunzător la mersul cu spatele.
„Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din municipiul Hunedoara, în timp ce efectua manevra de mers înapoi cu autoturismul, la ieşirea dintr-un loc de parcare special amenajat de pe bulevardul Dacia din municipiul Hunedoara, a fost acroşat de un alt autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 65 de ani, care circula pe banda numărul 1 a bulevardului. În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto în vârstă de 65 de ani, care a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a informat IPJ Hunedoara. Cei doi şoferi auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. (M.G.)
Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului. La fața locului, colegii noștri s-au…
Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…
Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…
În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…
Vorbesc gurile rele că o duduie, dascăl într-o școală din municipiul cu castel face ce…
Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR Pentru că a organizat impecabil, în parteneriat cu Universitatea din…