Înainte de 1989, Hunedoara era considerat unul dintre cele mai industrializate judeţe din ţară. Acesta era, tot înainte de 1989, motorul industriei miniere şi metalurgice. Aproape 70 la sută din economia judeţului avea resursele în adâncuri. Zona este printre cele mai bogate din Europa de Est în resurse minerale. Minele au început însă să dispară una câte una. Aceeaşi soartă au avut-o şi combinatele siderurgice din Hunedoara şi Călan. Acum, după o perioadă nu foarte bună pentru judeţ, speranţele sunt mari şi investitorii bat totuşi la poarta noastră.
Se vrea implicarea ADEH
L-am întrebat pe Mircea Bobora (foto), preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, cum vede el viitorul investiţiilor în judeţ. ”De câteva zile avem o nouă conducere a Agenţiei de Dezvoltare Economico-Socială a judeţului Hunedoara. Am cerut o focusare pe dezvoltarea economică a tuturor din această agenţie, începând de la atragerea de investitori, şi nu vorbesc doar de cei străini. Iar, împreună cu consiliile locale să găsim soluţii legale pentru a crea facilităţi investitorilor care vor să vină în judeţ. Pasul următor este ceea ce înseamnă dezvoltarea pe orizontală a activităţii economice în ideea ocupării forţei de muncă prin investiţiile majore care se fac în judeţul Hunedoara. Datorită dimensiunii proiectelor, veţi vedea că asta va duce la ocuparea forţei de muncă disponibile. Îngrijorarea multora este că nu vom avea suficientă forţă de muncă”, a spus Mircea Bobora.
Proiecte importante
”Vreau să punctez investiţiile în care este implicată instituţia noastră. Avem patru proiecte mari, este vorba de finalizarea proiectului de la Dealul Babii, sunt DALI-uri (Documentaţii pentru Avizarea Lucrărilor de Intervenţii) pentru 10 drumuri în zona Haţegului, pentru a pune în evidenţă zona turistică a judeţului, la Spitalul Judeţean Deva avem extinderea Secţiei de Pediatrie, apoi, mult discutatul drum Rusu-Parâng.
Ce investiţii vin în judeţ
Fabrică Bosch la Simeria. CBRE, unul dintre cei mai importanţi jucători din piaţa de consultanţă imobiliară din România, a intermediat vânzarea unui teren de 42 de hectare către compania BSH Electrocasnice Manufacturing SRL, filiala română a concernului german BSH Hausgeräte GmbH. Terenul se află în Simeria şi va fi utilizat pentru construirea unei fabrici de maşini de spălat. Aceasta va fi prima unitate de pe teritoriul României a producătorului german şi a patra în Europa (pe lângă Germania, Spania şi Polonia). Investiţia de 110 milioane de euro reprezintă cea mai mare plasare de capital din judeţul Hunedoara din ultimii 30 de ani, într-o unitate care fabrică produse finite. În cursul acestei tranzacţii, CBRE a acţionat ca un consultant integrator, coordonând un proiect extrem de complex: identificarea celui mai bun amplasament conform nevoilor beneficiarului, consultanţă în identificarea proprietarilor terenurilor şi în obţinerea documentelor necesare achiziţiei, asistenţa în comasarea celor 90 de parcele şi în negocierile cu cei peste 50 de proprietari care le deţineau, precum şi supervizarea discuţiilor de natură tehnică dintre părţile implicate şi autorităţile locale. Finalizarea cu succes a vânzării terenului către BSH va duce la crearea a mai mult de 700 de locuri de muncă, ajutând considerabil la dezvoltarea economică din regiune.
Fabrică de lactate la Baru. Omul de afaceri Mihai Miron, proprietarul holdingului Ropharma şi implicit al societăţii Bioef, a investit 3,5 milioane de euro într-o fabrică de lactate Vitalact, brand românesc de lapte praf în comuna Baru. „Am decis să investesc în România, şi nu în altă ţară, întrucât aici am reuşit să construiesc de jos, puţin câte puţin, un brand care la ora actuală se bucură de o popularitate crescută, în special în rândul mamelor şi copiilor. Iniţial, am resimţit puţină reticenţă când cei apropiaţi au aflat că îmi doresc o nouă investiţie mare în România, însă eu consider că este mereu loc pe piaţă, dacă scoţi produse deosebite, ieşite din tipar. Mă gândesc la lapte ecologic, la lapte cu proprietăţi terapeutice. Cam pe aceeaşi idee cu laptele praf pentru copii şi aici ne gândim să producem un lapte care să te facă să dormi mai uşor, altul care sa te liniştească etc. Ceva la limita între alimente şi suplimente alimentare. Ne dorim ca datorită noii fabrici de la Baru să reuşim să aprovizionăm magazinele din România cu produsele Vitalact, astfel încât să facem o concurenţă serioasă produselor străine”, a declarat omul de afaceri Mihai Miron, proprietarul brandului românesc Vitalact. Noua fabrică este situată în localitatea Baru, din judeţul nostru şi deţine echipamente de ultimă generaţie, personal specializat şi laborator propriu autorizat, unde este controlată calitatea laptelui şi a produselor finite. Mai mult decat atât, brandul românesc Vitalact este susţinut şi de propria fermă de vaci şi cele 1.500 hectare de terenuri agricole situate în comuna Dostat, judeţul Alba. Investiţia de 3,5 milioane de euro de la Baru a ajutat la diversificarea produselor brandului Vitalact ca flux integrat (fermă vegetală – fermă zootehnică – fabrică de produse lactate), corelat cu un bun control al întregului proces, de la furcă la furculiţă.
Fostul ministru al Muncii, Florin Manole, a lansat critici dure după ce un proiect european gestionat…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara – Biroul de Investigații Criminale au reținut, la data…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, în…
O familie de tineri din Bucureşti, despre care părinţii nu mai ştiau nimic de două…
Spun gurile rele că s-au terminat banii pentru unii care au luat cât au putut…
View Comments
Numai doua firme? Atat? Slab, foarte slab, avem atata teren nefolosit si te lauzi cu 2 firma?
Bobora confunda cozile de la institutiile publice !!!! Scleroza tataie !