Comisia de arbitraj a PSD Hunedoara a menţinut decizia de excludere din partid a lui Marius Danci (foto), directorul societăţii de interes local, Pregoterm Vulcan.
Marius Danci a fost exclus din PSD la începutul lunii septembrie, după ce i s-a reproşat că ar fi mult prea apropiat de conducerea PDL a Primăriei Vulcan. Scandalul a fost generat de proiectul privind reducerea tarifelor la gunoi, un proiect lansat de PSD Vulcan, pentru care s-au strâns şi semnături de la populaţie. Numai că Marius Danci, în calitate de director al firmei de salubritate, a declarat la un post local de televiziune că nu este de acord cu acest proiect şi că el ar fi unul populist. Un motiv suficient pentru excluderea sa, au considerat reprezentanţii PSD Vulcan. Însă, Danci a contestat decizia, aşa că la finele săptămânii trecute, s-a întrunit comisia de arbitraj. În faţa comisiei de arbitraj, fostul social-democrat a precizat că îşi recunoaşte vina, dar a cerut clemenţă şi o pedeapsă mai blândă, arătând că este singura greşeală în 10 ani de activitate politică. După ce au analizat situaţia, cu patru voturi „pentru”, două abţineri şi două „împotrivă”, reprezentanţii PSD Hunedoara au decis menţinerea deciziei de excludere.
Cutremur total pe scena politică din România! Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a…
Amor, amor, amor... Refrenul se aude tot mai tare printr-o circă de la noi, unde…
Administratorul public al municipiului Deva, Ciprian Luca (foto), a detonat o adevărată bombă în cadrul…
Mihai-Andrei Danci, din Ribița Pentru că a fost desemnat „Cel mai fidel cititor hunedorean” în…
Ionuț B., din Vulcan Pentru că i-a fost prelungit arestul preventiv, fiind acuzat că și-a…
Magdalena Șerban În ultimii ani, Consiliul Județean Hunedoara a marcat investiții majore în dezvoltarea sistemului…