Politica si administratie

Rãmâne cum a stabilit ministerul!

Nicolle Ebner

În ciuda ameninţărilor şi a protestelor, Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Hunedoara a rămas ferm pe poziţia de a respecta decizia ministerului de reorganizare a învăţământului şi, la întâlnirea de ieri cu directorii tuturor unităţilor şcolare din judeţ, le-a comunicat acestora decizia definitivă, de comasare a unităţilor şcolare.

Şcolile generale trec la licee

La întâlnirea organizată la sediul IŞJ Hunedoara au participat peste 300 de directori de şcoli şi primari cărora, şeful învăţământului din judeţ, Alexandru Lăutaru (foto), le-a explicat că au obligaţia de a aplica politicile educaţionale ale ministerului şi inspectoratului şcolar. Alexandru Lăutaru este de părere că prin protestele organizate în ultimele zile şi prin cele anunţate pentru perioada următoare, unii dintre directori transformă o măsură unitară aplicată la nivelul întregului judeţ, într-o problemă artificial creată ca fiind politică, implicând atât elevii, cât şi părinţii. „M-am referit, în mod special, la cazul din Brad, unde am înţeles că mâine (n.r.-astăzi) va avea loc un miting organizat de primarul Florin Cazacu şi consiliul local, pentru a contracara iată, o măsură unitară la nivelul întregului judeţ, fără a avea alt argument, decât cel politic şi pierderea personalităţii juridice a celor două şcoli generale. Când vor trece şcolile cu totul la primării, atunci, dreptul la decizia finală o vor avea consiliile locale. Primarul Florin Cazacu, probabil, vrea să îi demonstreze domnului Ponta că are activitate politică”, a declarat Alexandru Lăutaru, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

Inspectorul general şcolar este de părere că şefii celor două şcoli generale din Brad au dat informaţii eronate cadrelor didactice şi, în acest sens, înainte de desfăşurarea mitingului, se va întâlni cu protestatarii, ca să le explice ce nu le-a fost spus.

7 comentarii la „Rãmâne cum a stabilit ministerul!

  • cinste lor bradeniilor si celor din Hateg!
    alexandrule lautaru depune-ti armele !
    DEMISIA ALEX DRAGA!
    NU TE PUI CU HUNEDORENII!

  • NU TI-E RUSINE MAI ALEX, TE DAI CU CEI DIN MINISTER, CU CEI DIN BUCURESTI SI CU UE SI II SABOTEZI SI TRAGI LA FUND PE HUNEDORENII TAI?
    CE FEL DE OM ESTI?

  • Asa e: jos cu directorii comunisti. Dar care sunt aceia ?

  • dati-l jos cat mai repede pe inspectorul asta alexandru lautaru ca uite ce va face! nu e posibil asa ceva!
    te dai cu UE si MEc si ii ignori pe hunedoreni si deveni?esti francmason cumva Alexandrule?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura