Categories: ComunitateFlash

Radu Pavel, primul brădean care a cucerit Vârful Matterhorn!

Sorina Popa

Viaţa este frumoasă! O dovedeşte visul împlinit al unei echipe fantastice, al unor brădeni şi deveni, care de mai mulţi ani pleacă în căutarea fericirii şi a aventurii. Matterhorn, aflat la graniţa dintre Elveţia şi Italia, este cu cei 4.478 m, unul dintre cele mai înalte vârfuri din Alpi. Piscul său ascuţit cu cele patru feţe foarte abrupte, orientate către cele patru puncte cardinale a devenit un simbol al Elveţiei şi al Alpilor. Este un vârf dificil, prima ascensiune a Matter­hornului fiind făcută abia în 1865.

L-a însoţit pe poliţist în tura de aclimatizare
Matterhorn a fost visul poliţistului brădean Radu Pavel, de mai mult timp. Şi, având prietenii cu el, a reuşit să-şi ducă la îndeplinire acest vis extraordinar. Astfel, în urmă cu câteva zile, mai precis în ultima zi a lunii iulie, Radu Pavel a reuşit să ajungă pe Vârful Matterhorn, la o înălţime de 4.478 metri. Dar, să pornim cu începutul acestei expediţii fabuloase. Şase brădeni şi doi deveni, Florin Cazacu, primarul municipiului Brad, Radu Pavel, Ioan Fruja, Constantin Anghelache, Bujor Sav, Vasile Alba, Andrada Sârbu Negrea, Horia Sârbu Ne­grea, au ajuns în Elveţia, în urmă cu o săptămână. Expediţia a avut scopul ca doi dintre ei, Florin Cazacu şi Radu Pavel, să ajungă pe Vârful Matterhorn, un obiectiv extrem de dificil, pe care-l fac doar alpiniştii. În 30 iulie 2020, cei opt magnifici au ajuns la tabăra de bază de la Hornlihutte, aflată la
3.260 metri altitudine. De aici, doar poliţistul Radu Pavel şi primarul Florin Cazacu au urcat mai departe, spre vârf. Florin Cazacu a reuşit doar tura de aclimatizare, dar nu a mers în ascensiunea finală. Efortul său însă e de admirat, având în vedere că nu este un sportiv profesionist. De fapt, toată echipa este de lăudat şi merită preţuirea noastră. Deşi doar unul a ajuns sus, pe Matterhorn, toţi sunt campioni!
Vineri, 31 iulie 2020, ora 4.30 dimineaţa. Brădeanul Radu Pavel porneşte în ascensiunea finală, spre cucerirea Vârfului Matterhorn. Singur, fără ghid şi, cel mai important, fără coardă. Ştie că e un traseu extrem de periculos, şi orice mişcare greşită îl poate costa viaţa. Dar, visul său, de mai mult timp, a fost să înfigă steagul municipiului Brad, cu sloganul „No, gata? No, Hai”, acolo, sus, la peste 4.000 de metri înălţime.

Fără coardă, fără ghid
„A trebuit să fac aproape tot traseul numai căţărat. Am ajuns sus în 5 ore şi 13 minute. Am făcut o singură oprire, la refugiul Solvay, unde am mâncat un morcov, o piersică, alune şi am băut o jumătate de litru de apă. Am reuşit să urc mult mai repede decât se face acest traseu. În mod normal, durează cam 7-8 ore ascensiunea finală. Sus, pe vârf, am stat un sfert de oră. Am pus steagul nostru, acolo. Era soare, nu a fost foarte frig. Pe traseu am avut şi zăpadă. Periculos a fost şi că pietrele erau umede. Este aproape vertical totul, a fost doar căţărat, ceea ce este foarte dificil. Am studiat de anul trecut totul. M-am pregătit atent, de mulţi ani am avut în gând vârful Matterhorn, iar de anul trecut m-am pregătit special pentru cucerirea lui. Pe lângă pregătirea fizică trebuie însă să ai un psihic bun. Am avut momente când am fost la limita maximă, la urcare. Nu am renunţat. Am riscat mult, au fost porţiuni unde atingeam piatra doar cu vârful picioarelor, sunt porţiuni verticale. Sus, am filmat, am făcut fotografii. Pe vârf am întâlnit vreo 30 de persoane, cu ghid, evident. Eu am fost singurul fără ghid”, a declarat Radu Pavel pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Șofer bănuit că s-a urcat la volan sub influența alcoolului, de două ori în aceeași zi, reținut de polițiști

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au depistat în flagrant delict, în data de 2…

14 ore ago

ȘOFERI DEPISTAȚI CU VITEZĂ EXCESIVĂ PE AUTOSTRADA A1, SCOȘI DIN TRAFIC

*În contextul minivacanței de 1 Mai, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea–Deva au…

14 ore ago

Turiști sancționați pentru deplasare ilegală cu ATV-uri în zona montană

La data de 01.05.2026, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Vața de Jos…

o zi ago

POLIȚIȘTII INTERVIN FERM PENTRU COMBATEREA VIOLENȚEI DOMESTICE ȘI PROTEJAREA VICTIMELOR

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Petrila   La data de…

2 zile ago

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

3 zile ago