Răchitova: Asigurați până la finalul anului

Magdalena Șerban

Deși foarte multe administrații publice locale din țară au rămas descoperite pe lunile no­iem­brie și decembrie 2023 cu fondul salarial, fiind în imposibilitatea de a susține cheltuielile aferente, mai există și cazuri fericite: Răchitova.

Nu au rămas în aer
O rectificare bugetară e așteptată ca pâinea caldă de edilii hunedoreni și nu numai. Anul 2023 nu poate fi numit ca fiind unul lipsit de provocări financiare, ba din contră, așa că nu toată lumea reușește să-l încheie fără dureri de cap. „Ne-am gospodărit în așa fel încât să nu fim puși în situația de a nu putea plăti salariile oamenilor. Fiecare vine la muncă pentru a fi remunerat, e în firea lucrurilor, indiferent că muncește în domeniul public sau privat. Am avut și încercări mari, ca de exemplu inundațiile care ne-au produs daune. Din banii comunali, ne-a ajutat Dumnezeu să pietruim drumurile stricate de apă (Răchitova și Vălioara). A fost prăpăd, apa curgea prin mijlocul drumului. În plus, tot din visteria locală am întocmit proiecte și studii de fezabilitate pentru noi investiții. Fără documentațiile astea, nu putem accesa fonduri pentru diverse obiective. Deci am sta pe loc. Prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR vom scoate la licitație achiziția de echipamente digitale și mobilier pentru grădinița și școala cu clasele I-VIII pe care le avem concentrate în satul principal. De la table interactive și până la o serie de elemente ce țin de digitalizare, dar și dulapuri și bănci, copiii vor dispune de noi instrumente de învățare și de un cadru modern, adaptat vre­murilor. După cum am mai spus, cei mici nu trebuie să aibă condiții mai prejos decât cele de la oraș”, a transmis Liviu Simedroni (foto), primarul din Răchitova. Acesta are și o rugăminte: cei care până acum nu au achitat taxele și impozitele să încerce să o facă în timp util. Nu de altceva, dar la o co­mună mică, orice venit contează. Din ce se strânge la pușculița pri­măriei se reușește să se mai facă și câte ceva pen­tru a se atrage finanțări europene și pe fi­lieră gu­ver­na­men­tală.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

REȚINUT LA SCURT TIMP DUPĂ SESIZAREA COMITERII UNUI FURT DIN MAGAZIN ȘI A UNEI DISTRUGERI – POLIȚIȘTII HUNEDORENI AU IDENTIFICAT RAPID PERSOANA BĂNUITĂ

Intervenția promptă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au condus,…

22 de ore ago

Cum rămâne casa organizată când frigul lucrează pentru tine

Într-o locuință modernă, echilibrul dintre confort și funcționalitate se vede mai ales în spațiile în…

2 zile ago

Mobilier de exterior din lemn: avantaje, dezavantaje și întreținere

Visezi la o terasă în care să bei cafeaua dimineața sau la un colț de…

2 zile ago

PPC Energie lansează PPC MaxControl, oferta pentru prosumatori cu plata soldului la 30 de zile și protecție împotriva prețurilor negative

Cu PPC MaxControl clienții beneficiază de plata soldului generat din energia livrată în rețea în…

2 zile ago

BĂRBAT DIN HUNEDOARA, CERCETAT PENTRU DEȚINEREA ILEGALĂ A UNEI ARME NELETALE SUPUSE AUTORIZĂRII

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, la data de 9…

2 zile ago

POLIȚIȘTII HUNEDORENI, ALĂTURI DE COMUNITATE PRINTR-UN GEST CARE POATE SALVA VIEȚI

Astăzi, la inițiativa Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, tinerii…

2 zile ago