Categories: Actualitate

Putere fără direcţie

Volodia Macovei

Incoerenţa sau condusul ţării fără direcţii clare, fără proiecte fezabile, explicite, fără strategie, ne-au dus unde suntem acum: în sărăcie. În mod evident, presiunile politice ce apar de fiecare dată după alegerile generale, după reaşezarea puterii de la Bucureşti, presiuni care nu înseamnă altceva decât frământarea tuturor celor care au cheltuit sume umilitor de mari în campanie de a-şi recupera investiţia, un produs bulversări în actul de guvernare.

O nebunie greu de strunit, în care mii de interese nu vor să se pună de acord, ci să-şi satisfacă ţintele, face dificilă orice aşezarea coerentă a executivului şi legislativului. Tocmai de aceea, se iau o mulţime de decizii menite doar să rezolve probleme punctuale, presante, interesate politic, decizii care nu fac parte dintr-un plan inteligibil. Adică se cârpeşte în aşa fel, încât cât mai mulţi dintre clienţii politici să fie satisfăcuţi şi să lase loc la rând altora. Un cerc vicios, care transformă economia în sac peticit.
Aşa se face că, iată, „Comisia Europeană a atenţionat Guvernul că proiectul Acordului de Parteneriat transmis către Bruxelles, care va reglementa modul de utilizare a banilor comunitari pentru 2014-2020, este incoerent şi fără priorităţi clare, solicitând ca documentul să fie refăcut peste vară, până în luna septembrie.”, după cum notează Mediafax. Comentariile dinspre Europa către guvernul României sunt extrem de critice, executivul român fiind atenţionat că documentul trimis la Bruxelles este incoerent, nu există orientare strategică, nu sunt identificate nevoile de finanţare, nu se cunosc grupurile ţintă pentru proiecte legate de integrarea forţei de muncă şi lista continuă.
Dacă ar fi fost doar un punct neclar în acest document, poate nu era mare necaz, deşi, la acest nivel, este inacceptabil. Dar, când întreg documentul este rezultatul dezinteresului şi demonstrează că habar nu avem ce vrem să facem, dar ne trebuie bani, atunci este cea mai ruşinoasă demonstraţie de incompetenţă din partea executivului român.
Pe ministrul Teodorovici îl doare exact în miezul plictiselii de faptul că a trimis maculatură la Bruxelles. El spune că e un document informal, aşa, ca să vadă ce zice Uniunea de ideile noastre. Fără comentarii.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Daca vrem dreptate si locuri de munca in societate !

    Nu mai vrem s-a vedem in functii publice la stat persoane care au firme private ,au salariul din firmele lor , de ce trebuie statul sa le plateasca salariul cand au afacerile lor private , s-a lase locul de munca la un somer ,la un student cu facultate terminata ,asa vom scapa de coruptia din sistemul public de stat putred de corupt de interlopi cu legitimatie de la stat !

    Justitiarul de Hunedoara

Recent Posts

Cum să transformi curățenia casei într-o rutină mai rapidă și mai plăcută

Într-o locuință bine îngrijită, diferența nu stă doar în ordine, ci și în felul în…

14 ore ago

Gura lumii

Lupta pentru ciolan nu se stinge niciodată în sudul județului, iar când e vorba de…

19 ore ago

Dr. Emil Stoica a câștigat un nou mandat de manager al Spitalului Județean de Urgență Deva

Medicul Emil Stoica a câștigat, ieri, un nou mandat de manager al Spitalului Județean de…

19 ore ago

Se finalizează lucrările la ”Autostrada Urșilor”: Coșmarul șoferilor se apropie de final

Lucrările avansează în ritm accelerat pe ultimul lot lipsă al Autostrăzii A1 dintre Margina și…

20 de ore ago

Complexul Aqualand se închide o lună

Complexul de agrement Aqualand Deva va fi închis începând cu data de 1 august 2026…

20 de ore ago

Şcoală din Geoagiu modernizată

  Lucrările la Școala Primară din Geoagiu au fost finalizate. Proiectul de modernizare a unității…

20 de ore ago