Categories: Sport

Puştii Universităţii au început pregătirea

Juniorii de la Universitatea Petroşani şi-au reluat pregătirea sub comanda lui Stelian Homan şi al lui Gabriel Niţu. Un număr de 40 de copii talentaţi visează să calce pe urmele unor jucători precum Mihai Pintilii, Damian Militaru sau Eric Bicfalvi, fotbalişti ce au pornit în fotbalul de mare performanţă din Valea Jiului. „Ambele grupe, atât juniorii C, cât şi juniorii D, sunt în fruntea clasamentelor la categoria lor de vârstă. În limita posibilităţilor, s-ar putea să onorăm câteva turnee importante ce au loc la Deva, Arad şi Timişoara”, a declarat Stelian Homan. Obiectivul principal al acestor grupe este să promoveze jucători care să ajungă la echipe în eşaloanele superioare. Chiar Ioan Sdrobiş a declarat că a pus ochii pe mai mulţi juniori din pepiniera Universităţii, care activează şi sub atenta îndrumare a antrenorului Ionuţ Stelescu, tehnicianul echipei de seniori.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

19 ore ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

19 ore ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

22 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

2 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

2 zile ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

2 zile ago