Eveniment

Puşcăriaşii, în excursie prin judeţ

Cristina Ghenea

Un grup de deţinuţi de la Penitenciarul Bârcea Mare iese astăzi la plimbare prin judeţ. Cu ocazia Zilei Internaţionale a Turismului, aceştia vor vizita ruinele Cetăţii Colţ, Mănăstirea Colţ şi un obiectiv hidroenergetic.

De excursie se vor bucura 17 puşcăriaşi, din regimul deschis şi semideschis al penitenciarului. Aceştia au vârste cuprinse între 22 şi 60 de ani, şi au fost închişi pentru diferite infracţiuni, printre care furt calificat, tâlhărie şi delapidare. Participând la programe şi activităţi socio-educative, organizate în penitenciar de Fundaţia „Stânca Veacurilor”, deţinuţii beneficiază astăzi de cea de-a noua ieşire de acest fel, organizată în anul în curs. „Acţiunea turistică va avea loc în localitatea Râu de Mori şi va conţine o lecţie deschisă, susţinută de un profesor de istorie, urmată de vizitarea unor obiective. Grupul este coordonat şi îndrumat de specialiştii Direcţiei de Intervenţie Psihosocială din cadrul penitenciarului”, a declarat Adriana Danciu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bârcea Mare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura