Un copilaș de numai trei ani și-a pierdut viața din cauză că a fost lăsat nesupravegheat în piscina unei cabane din Straja. Mama micuțului a fost pusă sub acuzare pentru ucidere din culpă și și-a recunoscut greșeala.
Acord de recunoaștere
Tragedia s-a petrecut în prima lună a anului trecut, iar anchetatorii au probat că mama a fost neglijentă când a decis că-și poate lăsa copilașul de trei ani singur în piscină. În urma verificărilor, echipajul de poliție deplasat la fața locului a constatat că minorul a rămas nesupravegheat, o perioadă scurtă de timp, în piscina interioară a pensiunii, fiind găsit inconștient. La fața locului, s-a prezentat și un echipaj de ambulanță care a efectuat manevre de resuscitare, minorul fiind transportat ulterior, în stare critică, la CPU Lupeni, pentru acordarea de îngrijiri medicale. La Spitalul Municipal Lupeni a fost declarat decesul minorului. În calitate de suspect, mama și-a motivat lăsarea minorului fără supraveghere, pe împrejurarea că avea încredere în el, iar cu o zi înainte, când minorul s-a aflat împreună cu soțul ei în piscină, nu a avut în nici un moment nevoie de ajutor. Aceasta cerut să beneficieze de prevederile procedurii speciale privind acordul de recunoaştere a vinovăţiei, în timpul urmăririi penale, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria a admis solicitarea. În baza acordului, ea a fost condamnată la 1 an de închisoare cu suspendare. (M. Gânju)
Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…