Actualitate

Punct de lucru nou al pompierilor militari la Bretea Română

Natalia Bumbac

ISU Hunedoara a prezentat vineri, 10 februarie, bilanţul activităţii pentru anul 2016. În aceeaşi zi, în comuna Bretea Română a fost înfiinţat un Punct de Lucru pentru pompierii militari, noua structură de intervenţie  fiind a 14-a de pe teritoriul judeţului Hunedoara.
Zonă de intervenţie pentru 39 de localităţi
La punctul de lucru din Bretea Română îşi vor desfăşura activitatea două echipaje de intervenţie care vor avea în dotare o ambulanţă de prim –ajutor calificat şi o autospecială de lucru cu apă şi spumă. „Raionul de intervenţie al noului punct de lucru va fi compus din 39 de localităţi care însumează peste 20.000 de locuitori. Analiza intervenţiilor în ultimii cinci ani relevă faptul că pompierii militari au acţionat la peste 1.200 de situaţii în zona care va fi deservită de noua structură. Echipajele Punctului de Lucru Bretea Română vor asigura o intervenţie mult mai rapidă la evenimentele rutiere produse pe DN 66 şi DN 68. În plus, din acest loc există acces facil în toate localităţile din lunca Streiului, reducându-se astfel timpii de răspuns”, a informat ISU Hunedoara.
Peste 40 intervenţii pe zi
În privinţa evaluării activităţii ISU Hunedoara de anul trecut, datele arată că numărul intervenţiilor a crescut comparativ cu anul 2015, iar timpii de acţiune sunt în scădere. Astfel, structurile de intervenţie, coordonate de centrul operaţional judeţean au participat în anul 2016 la un număr de 15.975 de acţiuni, fiind înregistrată o creştere cu 19,17 la sută faţă de anul precedent, cu o medie zilnică de 44 de intervenţii pe zi. Conform ISU Hunedoara, din totalul acţiunilor la care au participat pompierii hunedoreni, 10.410 au presupus intervenţii de prim ajutor calificat de descarcerare (media zilnică fiind de 29 de cazuri), 340 de intervenţii la incendii şi 248 la incendii de vegetaţie uscată. De asemenea pompierii hunedoreni au intervenit în 761 de situaţii de urgenţă, ca urmare a calamităţilor naturale, respectiv inundaţii, precum şi în 2.026 de acţiuni pentru protecţia comunităţilor sau 1.308 cazuri în care oamenii au avut nevoie de asistenţă.
„Creşterea de 19,17 la sută a numărului acţiunilor de intervenţie desfăşurate în anul 2016 s-a înregistrat ca urmare a desfăşurării misiunilor de recunoaştere în teren şi protecţie a comunităţii, materializate prin acţiuni de educare şi instruire în domeniul situaţiilor de urgenţă, dar şi ca urmare a intervenţiilor desfăşurate pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomenele hidro-meteorologice periculoase care s-au manifestat pe teritoriul judeţului Hunedoara în lunile iunie, iulie şi august”, au explicat reprezentanţii ISU Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura