Categories: Sport

Pumni de oţel

Ciprian Marinuţ

Boxerul devean Ciprian Apodăresei (20 de ani) a debutat cu dreptul în arena profesioniştilor World Series of Boxing (WSB), iar pugiliştii juniori hunedoreni James Chereji, Liviu Toporan şi Florin Gunea au cucerit trei medalii la Cupa României.
 

Victorie la Paris
Descoperit şi format la destrămatul club de box din Deva de antrenorul Silviu Vulc, Ciprian Apodăresei (20 de ani) a pornit, sâmbătă, la Paris, pe drumul deschis acum 20 de ani de hunedoreanul Mihai Leu, primul român campion mondial la box profesionist. Campion naţional de seniori în 2010, pe când era legitimat la Dinamo Bucureşti, Apodăresei a susţinut, sâmbătă, primul meci la profesionism în circuitul World Series of Boxing (WSB). Deveanul este component al echipei turce „Istanbulls” şi l-a învins la puncte cu 2-1 pe georgianul Giorgi Kilanava, din formaţia franceză Paris United. „În ciuda tinereţii, Apodăresei a controlat cu autoritate lupta în prima rundă a meciului de debut  în circuitul profesionist WSB. Avertizat de reuşitele românului, georgianul a devenit mai atent şi a câştigat repriza secundă. În runda decisivă,  loviturile puternice ale românului i-au adus un succes la limită, dar meritat”, a notat site-ul oficial al circuitului WSB. În conferinţa europeană a World Series of Boxing, activează numai patru echipe din oraşele Milano, Paris, Moscova şi Istanbul. Echipa lui Apodăresei, Istanbulls, a pierdut cu 4-1 meciul cu Paris United, românul fiind singurul învingător din formaţia sa. Boxerii care activează în WSB îşi păstrează intact dreptul de a participa şi în competiţiile de amatori.

Trei medalii la Cupa României
Pugiliştii hunedoreni James Chereji (categoria 56 kg.), Liviu Toporan (categoria 52 kg.) şi Florin Gunea (categoria 49 kg.), legitimaţi la Clubul Sportiv Şcolar Hunedoara-Constructorul Hunedoara, au cucerit trei medalii la Cupa României, desfăşurată în cursul săptămânii trecute la Braşov. Deţinător al medaliei de bronz europene şi a titlului de campion naţional în 2010, Chereji şi-a onorat blazonul şi a cucerit aurul, după trei victorii consecutive. Sâmbătă, în finală, după un meci controlat cu autoritate, Chereji l-a învins pe Ion Băluţă de la CS Năvodari. Ceilalţi doi pugilişti hunedoreni au fost învinşi, vineri, în semifinale şi au obţinut doar medaliile de bronz. „Turneul a venit cam repede pentru noi, întrucât eu am lipsit o perioadă din ţară, iar băieţii au rămas puţin în urmă cu pregătirea fizică. Am corectat ce s-a putut prin tactică şi tehnică, iar rezultatele obţinute la acest turneu sunt foarte bune. Oricum, în 2011, toţi cei trei au ca obiectiv câştigarea titlurilor de campion naţional, iar cu Chereji, sper să obţinem o nouă medalie la Campionatul European”, a spus antrenorul Ilie Captari.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ANUNŢ LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

11 ore ago

A N U N Ţ

În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a…

13 ore ago

RAZIE DE AMPLOARE ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA: ZECI DE POLIȚIȘTI MOBILIZAȚI, DOI TINERI AU FOST REȚINUȚI PENTRU 24 DE ORE

O acțiune preventivă cu efective mărite, desfășurată aseară în municipiul Hunedoara, a dus la identificarea…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Criza, scumpirile, in­flația i-au cam băgat în sperieți pe unii. Așa că, sătul de drumurile…

o zi ago

Bulina albă

Lucian Rus, primarul municipiului Deva Pentru că evenimentul dedicat Nadiei Comăneci a fost organizat impecabil.

o zi ago

Bulina neagră

D.B., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiuena de furt…

o zi ago