Magdalena Șerban
Spitalul Județean de Urgență Deva are undă verde pentru modernizarea și dotarea infrastructurii instituției sanitare, în baza unei investiții în cuantum net de 238,9 milioane lei reprezentând fonduri europene atrase prin Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești.
Oncologie, Ortopedie, ATI, Hematologie, Psihiatrie, Dermatologie, un heli-port și multe altele
„Vorbim de 4,24 milioane alocate pentru proiectare, iar 234,7 milioane lei pentru lucrări. Execuția implică 44 de luni, obiectivul vizat fiind cel de oferire a unor condiții optime pacienților noștri, precum și un cadru propice unui act medical de calitate. După cum am mai spus, vom avea Radioterapie, atât de necesară la noi în județ. Astfel, bolnavii nu vor mai fi puși pe drumuri spre centrele universitare, ci pot beneficia de acest segment medical la Deva. Câteva saloane de la Boli Infecțioase vor fi modificate, Pneumologia va fi mutată în locul unde e acum Oncologia și vor fi multe alte schimbări care să asigure o funcționare foarte bună și să se plieze pe nevoile pacienților care ni se adresează”, a arătat dr. Emil Stoica (foto), managerul Spitalului Județean de Urgență Deva.
Gurile rele din localitate nu mai contenesc cu foșnitul pe la colțuri: deși fotoliul de…
Gheorghe Florin Ghețău, profesor în municipiul Lupeni Pentru că este coautor al manualului de Istorie…
Gheorghe I., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…
Un incident de o gravitate extremă, considerat fără precedent în ultimul deceniu, a avut loc…
Un bărbat din localitatea Uricani a fost condamnat de Judecătoria Petroșani pentru mărturie mincinoasă, după…
O femeie în vârstă de 31 de ani s-a ales cu dosar penal și a…