Categories: Comunitate

Pui: Taxe nemajorate și alocări bugetare decente pentru 2023

Magdalena Șerban

Și conducerea comunei Pui a pre­ferat să pună pe primul loc situația financiară nu prea fericită a multor oameni din cadrul comunității, așa că nu a umblat la grila de impozitare pentru 2023, aplicând doar ceea ce obligă legea, și anume indicele de 5,1 procente pentru actualizarea cu rata inflației.

 

Mulțumiri celor care și-au făcut datoria

„Nu am mărit obligațiile fiscale. Oricâtă nevoie ar fi de bani la buget, nu luăm de la oameni, ci pentru a ma­terializa noi obiective atragem fon­duri europene, în special. De asta în­toc­mim și accesăm diverse proiecte investiționale pe diferite axe de finanțare (de la UE sau cele guver­na­mentale), care cuantificate semnifică tot bani, dar sub formă de reabilitări, modernizări, dotări sau alte com­po­nente de dezvoltare. Le readuc aminte cetățenilor că dacă plătesc integral pe anul curent până la data de 31 martie vor avea acea reducere de zece la sută. E un mic bonus pe care îl oferim, an de an, în semn de respect pentru cei care sunt buni plat­nici și totodată cetățeni res­pon­sabili. Aceia care nu au reușit să achite până acum, încă mai au timp pentru a prinde discount-ul. O pot face în numerar sau prin virament bancar (Trezorerie). Mai plănuim im­plementarea sistemului de plată în regim online, adică o metodă de actualitate, preferată de o parte dintre contribuabili”, a transmis Victor Stoica (foto), primarul din Pui. Referitor la gradul de încasare pe 2022, edilul nu a avut nimic de reclamat, fiind unul bun, iar legat de alocările bugetare primite, din nou, nu a lansat obiec­ții. ,, Sunt mai mari comparativ cu cele din anul precedent, dar să nu uităm că salariile au suferit modificări, crescând, energia electrică s-a scum­pit și la fel ca această utilitate multe alte servicii și produse au luat calea majorării, așa că una peste alta, tot pe acolo ne situăm. Vedem cum și în ce fel vom reuși să cuprindem tot ce ne-am propus. Ideea e că nu ne vom îm­piedica. Orice are rezolvare. Și, bine­înțeles, ce mai apare la orizont ca po­sibilitate de in­ves­tiție, nu vom rata”, a mai com­ple­tat pri­ma­rul comunei Pui.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…

14 ore ago

Bulina albă

Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…

15 ore ago

Bulina neagră

S.R., din orașul Hațeg Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…

15 ore ago

DOSARUL MALPRAXISULUI DE LA PETROȘANI: Chirurgul-șef scapă de închisoare prin prescripție, dar este obligat la despăgubiri uriașe alături de spital

Un chirurg de la Spitalul de Ur­gență Petroșani a scăpat de co­n­dam­narea penală pentru vătămare…

15 ore ago

DOSARE PENALE ÎN HUNEDOARA: Trei bărbați au fost arestați după ce au comis acte de violență, furt și vandalism

Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii hunedoreni și introduși în…

15 ore ago

Deputatul Tiberiu Claudiu Bârstan: după cinci luni de criză și trei eșecuri, urmăm traiectoria trasată pe un drum cu bolovani

Magdalena Șerban Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan reprezintă pri­mele trei nominalizări succesive pentru…

15 ore ago