Pui: S-a pus gând rău deșeurilor. Acțiune Let’s Do It Romania!

Magdalena Șerban

Și comunitatea din Pui a spus stop de­șeurilor, sâmbătă, aici desfășurându-se o acțiune de ecologizare menită să aibă un dublu rol: în primul rând unul de curățare a mediului de ceea ce alții au considerat opor­tun să arunce în zonele verzi, pe mar­ginea drumurilor sau chiar în șanțuri, și în al doilea rând de conștientizare și asumare a ceea ce ar trebui să se manifeste firesc, și anume educația și spriritul civic. Totul a avut loc sub umbrela asociației Let’s Do It Romania!, cu sprijinul și participarea con­ducerii locale.

Au făcut front comun
„Din păcate, redescoperim că indiferent de zonă, anotimp sau ani, încă sunt multe persoane certate cu natura. Altfel nu-mi explic de ce ar arunca la pură întâmplare ce nu le mai este util și nu le mai servește. Fie că ne referim la banalele sticle de plastic, fie la gunoi menajer, tot deșeuri reprezintă. Avem o societate de salubritate care se ocupă de colectarea gunoiului la nivel județean, deci implicit de la noi din comună, plus că lumea are pubele și există coșuri dedicate. Nu înțe­leg de ce nu respectăm regulile și nu ne res­pectăm reciproc. Sper ca mai ales cei mici să conştientizeze faptul că iarba trebuie să rămână verde, nu asfixiată de mizerii. Aşa că aș vrea să cred că o să ia exemplul pozitiv, al omului care face curăţenie în jur şi nu aruncă pe pământ tot ce are la îndemână şi de care vrea să se debaraseze. Cred că asta ar trebui să fie deviza următorilor ani în care poate dă Dumnezeu să ne reeducăm. Unii, nu toți, bine­înțeles”, a apreciat Victor Stoica (foto), primarul din Pui. Fiind vorba de 12 sate apar­ținătoare, deci una dintre cele mai mari co­mune din județ, astfel de activități se orga­nizează și în regie proprie, de către ad­mi­nis­trația publică, în restul anului, mai cu seamă primăvara, când se dă undă verde eco­lo­gizării. „Fie cu oameni de la primărie, fie cu cei de la ajutor social, ne mobilizăm să strân­gem gunoiul ce ne iese în cale. Primăria asi­gură saci, greble şi mănuşi, iar zonele sunt car­tate astfel încât să le putem cuprinde cât mai uşor. Acum doresc să le mulțumesc cetă­țenilor care nu doar că dau dovadă de spirit civic, ci și de unitate când li se solicită sprijinul. Să le dea Dumnezeu sănătate și să ne țină în puetere să concretizăm și alte acțiuni de acest gen sau de orice fel ar fi ele și ne-ar aduce pași înainte”, a mai arătat edilul. Prin urmare, se poate spune că Let’s Do It, Romania! a bifat, cu succes, cea de-a opta zi de Curățenie Națională, eveniment în cadrul căruia voluntarii au strâns deșeurile din natură.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Oare pentru ce-i mai plătim? Gurile rele din capitala cu lămpașe ne-au adus în atenție…

4 ore ago

Bulina albă

Maria Iacob-Ridzi, sportivă din Petroșani Pentru că a reușit alături de Sofia Elena Anghel, partenera…

4 ore ago

Bulina neagră

Sorin M., din Lupeni Acuzat de tâlhărie calificată, pentru că judecătorii îl consideră un pericol…

4 ore ago

Complexul energetic „Valea Jiului”: Poşa, director general, Mari­nescu preşedintele C. A.

Reprezentanții Complexului Energetic „Valea Jiului” anunță că s-a terminat procedura de selecție pentru ocuparea funcției…

4 ore ago

Împrumutați bani, dacă vreți să-i pierdeți!

O femeie din Uricani a ajuns la ju­decată după ce a împrumutat unui bărbat din…

4 ore ago

Cățelul Odin, prezent la început de an școlar pe străzile Devei

Ieri, polițiștii au fost prezenți în zona unităților de învățământ și la trecerile pentru pietoni,…

4 ore ago