Comunitate

Pui: greutăţile vin de la buget

Magdalena Şerban

Pornind în 2018 cu un minus la buget de aproape 700.000 de lei, din pricina alocărilor mai sărace, şi primind circa 200.000 de lei la rectificarea bugetară aplicată de curând, primarul din Pui, Victor Stoica (foto), speră că va fi mai bine măcar de la anul.
„Ne bazăm pe colectarea taxelor şi impozitelor locale, în special. Sunt întârzieri atât în ce priveşte unele persoane fizice, cât şi juridice. În rest, oamenii şi-au cam achitat dările. E o problemă naţională, nu se întâlneşte doar la noi. Acolo unde s-au sesizat restanţe, s-au trims somaţii şi înştiinţări. Sper să rezolvăm totul pe cale amiabilă, şi nu juridică, să ajungem prin instanţe ori la executare silită. Încasări mai avem pe urma concesiunilor de păşune. Deţinem în jur la 400 de hectare de păşune eligibilă. Fondul forestier (puţin peste 200 de hectare) abia ne acoperă necesarul de lemn pentru foc, dar implică bani mulţi pe care trebuie să-i plătim pentru contractul de pază şi administrare încheiat cu Romsilva. Pe de altă parte, conform legii, trebuie să asigurăm acea cotă de 10 procente pentru plăţile ce se fac în cazul însoţitorilor persoanelor cu handicap. Aici vorbim de circa 80-90 de persoane angajate şi 20-30 cu indemnizaţii. În 2017 nu am plătit aceşti bani, dar din 2018 o facem. Sunt vreo 300.000- 400.000 de lei pe an. Plus că proiectele investiţionale demarate din fonduri europene sau pe axe guvernamentale, multe la număr, implică diverse cheltuieli cu avizele, cofinanţările etc. Am strâns cureaua la maximum. Nu am organizat nici Zilele Comunei, un eveniment de tradiţie pentru noi“, a spus Victor Stoica, primarul comunei Pui.
Acesta lansează un apel către populaţie, rugându-i pe cei care încă nu şi-au onorat impozitele să rezolve situaţia în următoarea perioadă. Celor care au făcut-o le mulţumeşte pentru înţelegere şi spirit civic.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura