Pui: anul se încheie cu un utilaj nou

Magdalena Şerban

La începutul lunii viitoare, administraţia publică din Pui aşteaptă să intre în posesia utilajului multifuncţional câştigat în cadrul Grupului de Acţiune Locală Microregiunea Ţara Haţegului – Ţinutul Pădurenilor, din fonduri europene nerambursabile.
„E un program accesat prin intermediul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Utilajul este unul modern şi va avea toate dotările necesare pentru a ne gospodări în regie proprie, indiferent că e primăvară, vară, toamnă sau iarnă. E drept că mai avem un buldoexcavator, dar are peste 10 ani şi ne costă cam mult în caz că se defectează. Ne ajută la deszăpezit, dar nu e nici pe departe suficient pentru cât de întinsă e comuna noastră. Nu face faţă. Noi avem nevoie să intervenim rapid şi pe o arie cât mai mare. Aşa că trebuia neapărat să mai achiziţionăm încă unul. Stocul de material antiderapant (nisip şi sare) va fi şi el asigurat sută la sută, ca să fim pregătiţi de la prima ninsoare. După cum am mai spus-o, încercăm ca orice posibilitate validă ni se iveşte, să nu o ratăm, astfel ca programele investiţionale să le materializăm din alte surse financiare decât bugetul local”, a arătat Victor Stoica (foto), primarul comunei Pui.
De menţionat că acest proiect este doar una din multitudinea de investiţii pe care conducerea locală le-a atras în urma accesării fondurilor europene, fiind campioană în ce priveşte câştigarea finanţărilor externe şi guvernamentale. Pe de altă parte, legat de Ziua Naţională ce se apropie, lucrurile au fost stabilite. „De 1 Decembrie, arborăm drapelul, depunem coroane de flori, dar nu ne întindem la petreceri cu vin şi alte cele. Cred că trebuie să fim patrioţi tot timpul, nu doar o dată în an. Cu sau fără acţiuni tematice, cine simte că e un adevărat român se comportă ca atare. Pe această cale doresc să le urez la mulţi ani buni tuturor celor care simt româneşte, îşi poartă cu mândrie numele şi îşi cunosc rădăcinile istorice. Să fim sănătoşi şi să ne ducem mai departe neamul, cu fruntea sus”, a fost urarea făcută de primarul comunei Pui consătenilor săi.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră l-a pus pe un amic să-i…

o zi ago

Bulina albă

Ciprian Achim, primarul comunei Lelese Pentru că, deși modernizează satele din fonduri europene, luptă pentru…

o zi ago

Bulina neagră

S.A., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de omor…

o zi ago

Uricani: la anul, va fi finalizat și pus în circuit noul Centru Comunitar Integrat realizat cu finanțare europeană

Magdalena Șerban Deși multe par doar promisiuni de campanie, nu toți edilii sunt la fel.…

o zi ago

La Lelese, sărbătorile unesc și mai mult comunitatea

Magdalena Șerban În timp ce prin orașe, mall-urile au luat locul șezătorilor, iar de Crăciun,…

o zi ago