PSD Petroşani pierde şi ultimul doctor

  Maximilian Gânju

Şeful Circumscripţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din estul Văii Jiului a decis să părăsească PSD Petroşani, după şase ani în care a ocupat mai multe funcţii în organizaţie. Doctorul Octavian Popescu (foto) şi-a anunţat înscrierea în PNL Petrila.

„În permanentă letargie”
Organizaţia municipală a PSD Petroşani mai pierde un om cu notorietate, membru în Biroul Executiv al PSD Petroşani, după ce Octavian Popescu a anunţat că demisionează. Şeful CSVSA Petroşani spune că organizaţia social-democraţilor din Petroşani a intrat într-un con de umbră şi nu se mai regăseşte în partid, după ce mai mulţi oameni de valoare care aduceau un plus organizaţiei au fost înlăturaţi. „Zilele acestea, voi merge să-mi achit şi ultima cotizaţie, vreau ca la plecare să fim cu toate la zi pentru a nu-mi reproşa cineva ceva. Apoi, le voi ura baftă pe viitor şi le voi înmâna demisia. Locul meu nu mai este în PSD Petroşani, nu mă mai regăsesc acolo, pentru că organizaţia este într-o permanentă stare de letargie. De când am intrat în PSD, nu am căutat funcţii, nu am cerut funcţii, am stat din convingere şi am încercat să-mi aduc contribuţia la acest partid”, a declarat Octavian Popescu. Acesta recunoaşte că a primit mai multe oferte de la alte organizaţii de partid, însă a ales să se înscrie în PNL. „Am ales să mă înscriu în PNL, ca simplu membru. Voi depune cererea de adeziune la organizaţia liberală din Petrila, pentru că am rămas surprins plăcut de modul cum este condusă de preşedintele Costel Avram. A făcut într-un an de zile dintr-o organizaţie fără prea mari pretenţii, una foarte activă şi importantă pe eşicherul politic din estul Văii Jiului”, mai spune Popescu. Liderul PNL Petrila, Costel Avram, spune că partidul este deschis oricărei adeziuni care aduce valoare organizaţiei.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • sigur ?? pai de cand vrea sa fie sef la judet , si cei de la PSD nu l-au ajutat, acum poate reuseste

  • la cate gesturi de generozitate a facut pentru partid si membri lor avea tot dreptul la a fi ales intr-o functie,mai ales ca mereu si mereu PSD a afirmat ca are nevoie de profesionisti.din cate-l cunosc,daca a ales sa plece din partid,o face acum si la timp.in rest probabil PNL-ul are numai de castigat.

  • citesc articolul si nu pot sa cred ca in organizatia PSD Petrosani au fost numai 3 doctori,restul sunt de prea la stanga de au reusit sa-i elimine prin cai oculte pe acestia.nu e bine PSD,nu e bine!In curand o sa-i eliminati si pe d-ni ing.,pe d-ni prof.curat/murdar cu politica PSD-lui de la Petrosani.

  • politica stutului e foarte comoda pentru PSD Petrosani,noi tacem pana uita poporu.da daca nu uita?.proba de foc vine repede,sa vezi atunci poporu ce zice si ce face.de unde procente pentru partid.sa vedem strutu cu ai lui politica!in rest numai de bine.

  • Intrebati-l in cate partide a fost pana acum. Raspunsul este : in toate! Peste tot a vrut acelasi lucru : sa fie director la Deva. Cum nu i-a reusit "pasienta", cum tusti!- la alt partid.Nu conteaza ca e incompetent pentru functia asta (asa cum este de altfel si actualul "director penal" de la DSVSA HD), ci doar ca el o vrea cu orice pret!!!
    Un "traseist" politic de duzina, asa cum sunt alte cateva sute de mii sau milioane in tara asta de c***t.

Recent Posts

De 1 mai, „fântâna muzicală” de la Hunedoara îşi reia programul.

Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…

5 ore ago

Festivitate de premiere a viitorilor profesioniști în economie, la Consiliul Județean Hunedoara

Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…

5 ore ago

Femeie găsită de polițiști în stare gravă, în Hațeg. Investigațiile sunt în curs, pentru stabilirea circumstanțelor incidentului

O intervenție rapidă a polițiștilor din Hațeg a dus la identificarea unei femei de 27…

8 ore ago

Cod roşu de aniversare – Max a împlinit un an!

‍ Max, colegul nostru cu nas fin și energie cât cuprinde, a împlinit, astăzi, 1…

13 ore ago

Szell Lorincz, noul prefect de Hunedoara

De astăzi, noul prefect al județului este Szell Lorincz (UDMR). El este singurul care a…

13 ore ago

POLIȚIȘTII DIN HUNEDOARA AU IDENTIFICAT ȘI REȚINUT UN TÂNĂR BĂNUIT DE COMITEREA UNEI TÂLHĂRII CALIFICATE

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Hunedoara au reușit identificarea și reținerea unui tânăr…

16 ore ago