PSD ia caimacul în alianţa USL Hunedoara, dar ar pierde principalele primãrii

Carmen Cosman

PSD deţine ponderea opţiunilor de vot în cadrul Uniunii Social Liberale, la nivelul judeţului Hunedoara, dar dacă mâine ar fi alegeri USL, ar pierde primăriile celor mai importante municipii din judeţul Hunedoara. Cam acestea ar fi rezultatele sondajului făcut de PSD în judeţul Hunedoara, potrivit unor surse din interiorul Uniunii.

Mircia, mult în faţa adversarilor săi politici

Deşi pe timpul mandatului său a fost aspru criticat de locuitorii municipiului Hunedoara, Nicolae Schiau ar câştiga un nou mandat în fruntea municipiului, dacă mâine ar avea loc alegeri. Surse din interiorul USL spun că, în sondajul organizat de PSD, Schiau ocupă locul I din postura de independent, fiind urmat de Mihai Leu, Viorel Arion, Ovidiu Hada, Remus Păţan, Dan Bobouţanu şi Liliana Ţolaş.
La Deva, absolut previzibil, actualul primar Mircia Muntean ar câştiga detaşat în faţa lui Florin Oancea, Cosmin Nicula, Petru Mărginean sau Mircea Borca. La Petroşani, actualul primar Tiberiu Iacob-Ridzi se află pe primul loc în opţiunile electoratului. El s-a „bătut” în sondajul social-democraţilor cu doi social democraţi, Francisc Gerschner şi Artur Găman, cu Alin Simota, Sorin Apostu, Emil Pop şi Costel Avram. La Petrila, la sondarea opiniei publice au fost propuşi patru social-democraţi, alături de Ilie Păducel, Constantin Ramaşcanu şi Emanuel Andronache. Conform aceloraşi surse, în interiorul USL, PSD are peste 50 la sută, PNL circa 40 de procente, iar PC doar vreo şapte la sută.
Liderul PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor, nu a confirmat, dar nici nu a infirmat, rezultatele anunţate de sursele noastre, dar a explicat de ce anume în sondarea opiniei publice s-a mers şi pe posibili candidaţi ai altor formaţiuni politice. „Sondajul s-a realizat cu toţi posibilii candidaţi, inclusiv cu cei care ştiam că ar putea merge ca independenţi, ca să ştim exact cum stăm. Altfel, cu cine ne mai măsuram?”, a explicat Nistor.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • NISTOR LAURENTIU nu doreste sa citige psd in valea jiului
    el a facut un pact cu PDL in judet
    la petrosani trebuie sa cistige RIDIZI, la PETRILA PADUCEL, LA VULCAN ILE
    LA LUPENI RASMERITA, LA URICANI BUHAESCU
    ajunge atit pentru NISTOR

  • a-ti uitat sa spuneti ca la hateg tot eu raman ,sunt bun gospodar ,pentru buzunarul meu , mi-am asigurat ciracii peste tot in functii , si merge bine afacerea cu droguri ,ce moaca de drogat am , mama mea,....

  • La Deva cine il baga in carti pe netrebnicul de Borca de la termocentrala Mintia pe care nici nu stie sa o conduca. Nu merita nici maturator pe strada sa fie. Duce de rapa Mintia, o distruge in totalitate cu incompetenta lui.

  • adeca ce se intimpla eu nu pot fi luat in top pientru ca ca mine nu este nimeni in oras de aia ieu sunt pe cale sa aduc in oras deceniul de impliniri marete ieu miam facut boci si acum iau pastile mai putine pientru ca mam asigurat la spate ieu am un plan de salvare din criza cu cultivarea de macris pe suprafete mari si late stiu sa fac si ciorba de vesnica pomenire

    ofer meditatii trasciedientalie la economie pe bani grei pentru cei care au cazut la bac

Recent Posts

UN GEST DE ONESTITATE CARE MERITĂ APRECIAT – EXEMPLU DE SPIRIT CIVIC ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Începem weekendul cu un exemplu pozitiv pentru comunitate, care demonstrează că onestitatea și spiritul civic…

o zi ago

Bloc operator adus la standarde europene, în Secţia Ortopedie a spitalului din Hunedoara

Astăzi a avut loc prezentarea oficială a rezultatelor investiţiei de renovare, reabilitare şi modernizare de…

o zi ago

În urmă cu puțin timp, pompierii Punctului de Lucru Totești au salvat o persoană căzută într-un puț adânc de 4 metri.

Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului.   La fața locului, colegii noștri s-au…

2 zile ago

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății din municipiul Orăștie.

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…

2 zile ago

ANUNŢ LICITAŢIE

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…

3 zile ago